Prezenţa lui Dumnezeu înseamnă prezenţa îndurării, iubirii, prezenţa îmbrăţişării lui Dumnezeu. Noi suntem cauza pentru care nu suntem îmbrăţişaţi de Dumnezeu, nu primim dragostea Sa şi astfel rămânem lipsiţi sufleteşte şi suferim. Şi toate acestea – pentru că nu avem legătură sufletească cu Dumnezeu.
Dumnezeu este lumină; dacă noi simţim întuneric, înseamnă că nu avem în noi lumină dumnezeiască. Dacă simţim povara conştiinţei, este pentru că nu ne-am împăcat cu Dumnezeu. Fiecare om va avea de înfruntat greutatea morţii. Însă cu cât devine omul mai duhovnicesc, cu atât mai puţin va gusta din chinurile ieşirii sufletului. Va trebui să ne găsim în rugăciune, pocăinţă şi trezvie. Să fim cu luare-aminte la gândurile, cuvintele, simţurile şi faptele noastre. Să răbdăm ispitele şi să-i iertăm din inimă pe cei ce ne învinuiesc.
Orice înfăptuim pentru aproapele nostru ni se va întoarce de către Dumnezeu. Iertăm – vom fi iertaţi, iubim – vom fi iubiţi, facem milostenie – vom fi miluiţi. Nu îl judecăm pe semenul nostru – nu ne va judeca nici Dumnezeu pe noi. Toate se vor face în mod egal. Orice dăruim – aceasta vom primi.
Când cunoaştem calea de mântuire, este uşoară mântuirea… Este imposibil ca omul care iubeşte şi iartă să rătăcească drumul mântuirii. Să fim atenţi să nu pierdem mântuirea sufletului nostru, căci nimic nu valorează mai mult decât un suflet nemuritor.
Preot Octavian MOŞIN
