Preotul nu are putere, în sens lumesc. Nici una. Preotul nu are drepturi, ci are numai acel cutremurător şi minunat, cu totul dumnezeiesc, privilegiu, de a iubi până la moarte, şi încă moartea pe cruce. Unul dintre nevoitorii din Apus, întrebat fiind ce este acela un preot, a spus: „Preotul este un om răstignit”.
Este omul care s-a lepădat şi se leapădă şi ar trebui să se lepede, iar şi iar, ceas de ceas, de sine însuşi, de oricare drept pe care l-ar fi avut; nu doar de mincinosul drept de a face ceva rău, de a fi păcătos, ci chiar şi de cele mai fireşti drepturi ale unui om, de cele mai legitime drepturi ale vieţii omului. El este chipul lui Hristos, el este icoană, el este grija lui Hristos (pentru om), dragostea lui Hristos, este sângele lui Hristos, care poate fi vărsat oricând.
A sta înaintea Domnului pentru popor nu înseamnă a te simţi tu aparte, vreun privilegiat oarecare, unul care are intrare în Altar şi de acolo înalţă rugăciuni. A sta înaintea Domnului pentru popor înseamnă a te simţi atât de una cu acest popor, încât fiecare strigăt al acestuia, fiecare geamăt, fiecare implorare, fiecare strigăt de pocăinţă, fiecare bucurie să curgă prin tine, aşa cum curge apa prin uluc. Iar aceasta pare a fi un lucru înfricoşător.
Mitropolitul Antonie de Suroj
