Actualitate

Înaltpreasfințitul Mitropolit Vladimir a liturghisit la mănăstirea “Sf. Cneaz Vladimir” din Colincăuți

2207

În Duminica a II-a după Paşti (a Sfântului Apostol Toma), Înaltpreasfințitul Vladimir, Mitropolitul Chișinăului și al Întregii Moldove, a oficiat Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie la mănăstirea “Sf. Cneaz Vladimir” din localitatea Sa natală, comuna Colencăuți, raionul Hotin din regiunea Cernăuți.

În timpul serviciului divin, Arhiereul a rostit la unison cu consătenii săi, Crezul și Rugăciunea Domnească, după care a binecuvântat toată suflarea prezentă în Locașul Domnului, îndemnându-i spre fapte bune, pentru folosul sufletului şi a mântuirii.

După Sfânta Liturghie a urmat înconjorul bisericii, după care Ierarhul dimpreună cu soborul preoțesc a oficiat un Parastas de pomenire pentru ctitorii principali ai acestei mănăstiri, adormiții Vasile și Vera Cantarean, părinții Mitropolitului Vladimir, care sunt înmormântați pe teritoriul mănăstirii.

„Ca o datorie de cinste, în fiecare an facem pomenirea ctirorilor mănăstirii, părinților mei Vasile și Vera, ca Domnul să-i odihnească cu drepții și ca rugăciunile pe care le facem să fie primite în Ceruri. De la trecerea lor la Domnul, îi port în rugăciune la fiecare Sfântă Liturghie și în chip deosebit în ziua de astăzi, când am deosebita bucurie de a mă afla în mijlocul consătenilor mei”, a spus Întâistătătorul Bisericii Ortodoxe din Moldova.

Slujba arhierească din această Duminică, însoţită de rugăciunea râvnitoare a adunării binecredincioase pentru odihna și iertarea păcatelor celor răposați, a adus colincăuțenilor lumină, împăcare şi bucurie întru Mântuitorul nostru Iisus Hristos.

Sursa: www.mitropolia.md


Articole Asemănătoare
Articole postate de același autor
5504

Cât omul se încrede în el și se iubește pe el, Duhul Sfânt stă departe…

Cu mintea, ne punem și facem cât de multă nevoință; cât rezistă organismul. Dar dacă în timpul nevoinței ne luptă foarte mult gândurile și ne tulbură și ne obosesc? Dacă putem plânge, prin plâns fug toți diavolii și orice patimă se retrage. Dacă nu putem plânge, înseamnă că mi se pare mie că am supărat […]