Era o familie evlavioasă ce avea nouă copii. Soțul era foarte evlavios și plin de zel în cele duhovnicești. Literalmente voia să le facă pe toate ca un călugăr.
Soția lui se plângea starețului că este foarte obosită și că are nevoie de ajutor. Seara, venea toată familia la mănăstire. Soția rămânea împreună cu copiii care plângeau și țipau că vor una, că vor alta. Copleșită de oboseală, plângea și ea la rândul ei. De altă parte, soțul mergea într-un paraclis al Sfinților Doctori fără de arginți, făcea metanii, se ruga cu metanierul și priveghea. Avea dreptate soția să se plângă starețului.
În următoarea zi, starețul, doar ce i-a văzut în curte împreună, a înțeles că ceva se întâmplase și că intervenise o ceartă între ei. Îi vorbi femeii triste şi obosite, folosind cuvinte dulci pentru a o mângâia, iar tatălui, cu discreție și cu un zâmbet, îi spuse: „M-am bucurat pentru tine, aseară. Ai cântat toată noaptea și te-ai rugat. Bine ai făcut! Dar ai fi avut o mai mare binecuvântare și răsplată dacă stăteai măcar jumătate de oră, și nu trei ore, aproape de soția ta și o ajutai pentru a-i hrăni și culca pe copii. Pentru că pentru voi, cei căsătoriți, metanierele și metaniile sunt copiii voștri. Când vor crește, veți avea timp să faceți celelalte lucruri... «Frate ajutat de frate este ca o cetate tare şi înaltă şi are putere ca o împărăţie întemeiată» (Pilde 18, 19). Să fiţi totdeauna de comun acord în toate”.
Traducere și adaptare: Pr. Elisei Roncea
