Sărbătoarea Schimbării la Față a Mântuitorului ne învață ascultarea de Dumnezeu, urcarea pe muntele credinței și ruga stăruitoare

417

Iubiți credincioși,

Sfântul Ioan Gură de Aur, în una din scrierile sale omiletice spune ca un sfat de luat aminte: „Din sărbătorile şi evenimentele legate de viaţa pământească a Mântuitorului, ca şi din sfintele Lui învăţături, se cuvine ca să tragem foloase sufleteşti şi înţelepciune duhovnicească să culegem.” Iar Slăvita Sărbătoare Împărătească Schimbarea la Față a Mântuitorului este fără îndoială o mare sărbătoare de la care putem și trebuie să culegem învățături duhovnicești prin care ne hrănim și ne împodobim spiritual. Să vedem așadar, ce ne învaţă minunata sărbătoare Schimbarea la Faţă a Domnului nostru Iisus Hristos.

La nașterea Sa din Preasfânta Fecioară, Hristos s-a arătat în lume ca un om obişnuit şi, chiar „ca cel mai sărac dintre oameni”, cum avea să spună un scriitor creștin. Trăind sărăcăcios în casa bătrânului Iosif, nu purta haine scumpe şi nu deţinea daruri şi lucruri preţioase. De aceea așa cum spunea Sf. Ierarh Grigore teologul: „majoritatea oamenilor văzându-L aşa smerit, nu au putut să-şi imagineze că sub această înfăţişare smerită se ascunde Dumnezeirea și Mesia cel prorocit”.

Dar ca să înțelegem mai bine felul cum a venit Hristos pe pământ ca un Dumnezeu, voi relata următoarea istorioară, cu un bogat înțeles duhovnicesc Se spune că în timpuri îndepărtate, un împărat din Rusia, așa cum era și firesc, purta coroană pe cap, era îmbrăcat în veşmânt purpuriu, cu sabie şi însemnele regale. Iar atunci când ieşea din curtea împărătească, plimbându-se prin ţinutul stăpânirii sale, toţi i se închinau. A înţeles însă că multe din închinăciunile făcute în faţa sa sunt formale şi ascund o ipocrizie. De aceea s-a hotărât să facă ceva pentru a afla adevărata cinste ce i-o poartă supuşii săi. Astfel, într-o noapte şi-a scos coroana, sabia şi hainele de mătase, s-a îmbrăcat în hainele unui cerşetor, a luat un toiag şi a început să se plimbe desculţ printre supuşii săi. Nimeni nu-l primea. Puneau şi câinii să-l alunge. Şi nimeni nu-şi închipuia că sub zdrenţe se ascunde împăratul lor. Doar o colibă s-a deschis şi l-a primit…

Ceva asemănător a făcut şi Hristos. Nu S-a arătat pe pământ ca un împărat al îngerilor şi arhanghelilor, cu măreţia orbitoare a Dumnezeirii Sale. S-a arătat ca un om comun şi sărac, şi, de aceea, puţini au crezut în El. Dar trebuia să fie şi o zi când Hristos să-Şi arate dumnezeirea. Iar aceasta s-a petrecut tocmai în momentul Schimbării Sale la Faţă.

Minunea Schimbării la Faţă este o minune diferită de celelalte. Căci Hristos minunile săvârșite de Hristos sunt împărțite de exegeții noului testament în 3 părți: minuni asupra naturii – liniștirea furtunii, etc., minuni asupra oamenilor – vindecarea celor 10 leproși, etc., minuni asupra propriei Sale Persoane. Iar Schimbarea la Faţă este minune săvârșită asupra Sa.

Din mărturia evanghelistului Matei aflăm că Hristos luându-i cu sine pe cei trei ucenici – Petru, Iacov şi Ioan, s-au suit pe muntele Taborului.  În timp ce Hristos era pe Tabor cu cei trei ucenici, deodată Smerita Lui Faţă, a strălucit ca soarele. Lângă El, de-a dreapta şi de-a stânga, s-au arătat două fizionomii cunoscute şi vorbeau împreună cu El. Unul era Moise, care murise înainte cu 2000 de ani, iar celălalt Ilie, pe care l-a luat Dumnezeu la cer – precum ştim. Petru uluit, zice: Să rămânem aici, Doamne; să nu mai coborâm de aici; dacă vrei, să facem trei colibe: una pentru Tine, una pentru Moise şi una pentru Ilie. Şi în timp ce zicea acestea, un nor luminos i-a acoperit şi din nor s-a auzit un glas zicând: „Acesta este Fiul Meu Cel iubit, întru care bine am voit. Pe Acesta să-L ascultaţi” (Matei 17, 5).

Doar cei trei ucenici au auzit aceste cuvinte şi au căzut speriaţi cu faţa la pământ. Hristos se apropie, îi atinge şi le zice: „Sculaţi-vă şi nu vă temeţi”. Când şi-au ridicat ochii, L-au văzut doar pe Iisus. Şi în timp ce coborau de pe Tabor le-a poruncit: „Să nu spuneţi nimănui ceea ce aţi văzut, până când Fiul Omului nu va învia din morţi”.

Toate cele văzute şi auzite la Schimbarea la Faţă ne sunt spre învăţătură: Taborul, norul, Moise, Ilie, Petru, Iacov, Ioan, toate ne învaţă câte ceva şi au o semnificaţie duhovnicească deosebită. Însă cel mai important ce ar trebui să reţinem de la această slăvită sărbătoare, sunt cuvintele rostite din nor de glasul Tatălui: „Acesta este Fiul Meu Cel iubit; Pe Acesta să-L ascultaţi!”.

Dar de ce este atât de important să-L ascultăm. El este Cel care s-a jertfit pentru mântuirea noastră; El – Hristos, este cel care ne dă ajutor şi putere în toate încercările vieţii acesteia; El este Conducătorul nostru. Aceasta este datoria fiecărui creştin, fie ierarh, fie preot, fie monah, fie laic, fie demnitar, fie om simplu, orice ar fi, din clipa în care s-a botezat în cristelniţă, aparţii lui Hristos. Şi aşa cum un elev ascultă de învăţător, soldatul de ofiţer, bolnavul de medic, marinarul de căpitan, aşa şi noi, creştinii, trebuie să ascultăm de Hristos.

Tot la această sărbătoare e cazul să ne întrebăm şi să răspundem sincer: Ascultăm noi de Hristos aşa cum se cuvine, aşa cum ne-a poruncit Dumnezeu Tatăl, aşa cum ne-am făgăduit la Sfântul Botez şi ne făgăduim după fiecare spovedanie?

Poate unii se întrebă: de ce oare e atât de important să ascultăm de Hristos? Deoarece şi noi dorim să fim ascultaţi de El. Când suntem bolnavi, când dorim să călătorim, când avem vreun examen, când dorim să izbutim în vreo afacere, când suntem păgubiţi, chinuiţi şi încercaţi, facem rugăciune cu dorinţa ca Hristos să ne asculte şi să ne împlinească cererea şi să reverse peste noi ajutor şi binecuvântare. De aceea spune cuviosul Efrem Sirul: „Cum poţi crede că Hristos va asculta glasul rugăciunii tale, când tu nu asculţi glasul evangheliei Sale?”

Încă din Vechiul Testament, profetul David ne spune: „Fericit este cel care-L ascultă pe Domnul”. Iar de această fericire ne împărtăşim nu doar în lumea aceasta, ci şi-n cea veşnică. Dar mă întreb acum: oare nu cumva, faptul că lumea de astăzi nu mai este fericită, e pentru faptul că nu mai ascultă cuvântul Domnului? Cu siguranţă că dacă ne-am întoarce cu sufletul și inima spre evanghelie şi sfintele porunci, am găsi şi fericirea după care tânjim.

Iubiţii mei fii şi fiice duhovniceşti,

Aşadar, să devenim mai ascultători de cuvântul Domnului. Să ne schimbăm sufleteşte prin spovedanie şi împărtăşanie. Să schimbăm dorinţele noastre rele, cu cele bune. Să schimbăm patimile cu virtuţile. Să schimbăm păcatele cu faptele bune.

Și să nu uităm, Hristos s-a Schimbat la Faţă după ce s-a urcat pe munte, iar acolo a început să se roage. Deci, în viața noastră se va petrece schimbarea ce ne-o dorim, numai după ce vom urca pe muntele credinţei și a faptelor bune și vom stărui în rugăciune sinceră și curată. Iar despre aceasta scrie mulți Sfinți Părinți, începând cu Sfântul Ierarh Grigore Palama, care spune: „Rugându-te curat, nepătimaș, fără împrăștierea minții și cu inima ațintită spre Dumnezeu, vei simți prezența luminii necreate, lumina taborică, ce te va face, ca și pe Apostolul Petru, să nu mai vrei să cobori de acolo, din acea stare. Și vei simți ca și cei trei apostoli – Petru, Ioan și Iacob – cât de bine este să fii învălui de lumina cea sfântă și necreată, lângă Dumnezeu, căci Dumnezeu este Lumină”.

Înaltpreasfinţitul PETRU,

Arhiepiscop de Ungheni şi Nisporeni

 

Sursa: episcopia-ungheni.md


Articole postate de același autor
674

PS Macarie oferă soluția la vremurile pe care le trăim: „Orice altă soluție este o falsă soluție”

Inspirându-se de la orbul din Ierihon (Luca 18:35-43), Preasfințitul Părinte Macarie a oferit duminică soluția la vremurile pe care le trăim. Episcopul Europei de Nord a oficiat Sfânta Liturghie în Paraclisul Episcopal din Stockholm. „Iată, trăim vremuri grele, tot mai grele. Care este soluția acestora? Soluția acestora este soluția orbului din Ierihon: „Doamne, miluiește-mă! Doamne, […]