Fiecare cuvânt, când te rogi, rosteşte-l din inimă, ca să simţi puterea cuprinsă în el. Fă-o ca şi cum ai lua o doctorie, ştiind că are o acţiune vindecătoare, prin puterea pe care i-a dat-o cel de Sus.
Atunci când medicamentul îşi pierde puterea vindecătoare, nu mai rămâne în el decât gustul amar. Aşa se întâmplă şi cu rugăciunea, dacă o reducem la rostirea unor cuvinte fără vlagă şi al căror adevăr nu-l simţim cu inima. O asemenea rugăciune va rămâne fără nici un folos, fiindcă rugăciunea adevărată şi lucrătoare trebuie făcută în duh şi adevăr.
Cuvintele rugăciunii se aseamănă cu medicamentele, în sensul că fiecare dintre ele posedă însuşiri caracteristice şi dau efecte ce le sunt proprii, toate la un loc constituind mijloace de tratare a organismului. Aşa cum farmaciştii ţin la calităţile şi efectele unor substanţe, pe care le combină după o anumită reţetă, conservând cu grijă medicamentele în recipiente speciale, din sticlă sau din alte materiale, tot aşa trebuie să păstrăm şi noi în inimă, cu grijă, fiecare cuvânt cu însuşirile lui, ca într-un vas, şi să le rostim astfel încât să-şi pună în valoare puterea.
”Viaţa mea în Hristos”, Sfântul Ioan din Kronstadt
