Astăzi şi oricând există şi oameni nefericiti pentru că nu merg pe calea fericirii, pentru că nu realizează cele care duc la fericire, pentru că nu se interesează de cele care ar putea să-i facă fericiti, pentru că asteaptă de la lumea aceasta lucruri pe care nu le poate da lumea aceasta.
Lumea dă ce are ea, iar Dumnezeu dă lucruri mai presus de ceea ce caută oamenii în lumea aceasta si, dacă nu cauti fericirea pe calea fericirii, sigur că ajungi la nemultumire, ajungi la zbucium, ajungi la confuzii, la nedumeriri, ajungi la neîmpliniri, te simti apăsat, te simti oprimat. Dar, dacă mergi pe calea fericirii, chiar si în conditii de nefericire, poti să fii fericit.
Cineva zicea că mai ales două lucruri nu poate face omul fără credinta în Dumnezeu si anume să crească copii buni si să suporte o suferintă grea. Un credincios care stie cu adevărat că suferinta are rost, si în conditii de suferintă primeste liniste sufletească, are seninătate. Noi cunoastem credinciosi care au de suferit si care suferă. De exemplu, imobilizati la pat si care totusi sunt senini si oameni care dau slavă lui Dumnezeu si pentru o situatie de felul acesta. Ceea ce înseamnă că fericirea n-o conditionează bunăstarea materială sau sănătatea deplină, desi Biserica noastră este pentru sănătate deplină este si pentru stare materială bună.
Biserica noastră se roagă pentru sănătatea si mântuirea credinciosilor, doreste ca credinciosii să fie asa cum se roagă pentru înainte-stătătorul lor bisericesc: întregi, cinstiti, sănătosi, îndelungati în zile. Toate acestea sunt lucruri pe care Biserica le promovează si le doreste, dar avem constiinta că si în conditii nefavorabile fericirii, dacă omul este curat cu sufletul si este receptiv pentru binecuvîntarea lui Dumnezeu, este si poate fi fericit.
Pe când, dacă nu împlineste conditiile fericitoare, nu poate să fie multumit, chiar dacă are bunăstare materială, chiar având unele succese în această lume. În ultimă analiză, fericirea vine de la Dumnezeu si se dă celor care sunt curati. În cuprinsul slujbei cununiei, care este o slujbă ce se face pentru tineri, care au viata în fată, într-o rugăciune, slujitorul Sfintei Cununii se roagă, zicând: „Dă-le lor să-si petreacă viata fără de prihană”, adică în chip ireprosabil, fără vină si mai departe: „Si învredinceste-i să ajungă bătrâneti fericite, cu inimă curată împlinind poruncile Tale”. Arătându-se în aceasta si modalitatea de a ajunge cineva fără prihană, fără vină, fără pată si totodată, arătându-se si calea fericirii, în sensul că la bătrâneti fericite ajung cei ce au tinerete cinstită, ajung cei ce împlinesc poruncile lui Dumnezeu.
Pr. Teofil Paraian
Extras din interviul realizat la Bucuresti în 10 octombrie 1998
Dumnezeu nu doreşte ca fiii Săi să fie nişte tânguitori, privitori cu faţa spre trecut, ci vrea să fie nişte oameni fericiţi, privind spre viitor şi spre veşnicie. Cine sunt fericiţi? Ştiţi cine? Cei ce cred, cei ce cred în Dumnezeu, aceia sunt oameni fericiţi. Şi dacă crede cineva în Dumnezeu şi nu este fericit, să ştie că nu crede în Dumnezeu, sau, în orice caz, nu crede destul. Credinţa în Dumnezeu este izvor de fericire. Dacă mergi pe calea fericirii, chiar şi în condiţii de nefericire, poţi să fii fericit.
Arhimandrit Teofil Părăian, Veniți de luați bucurie, Editura Teognost, 2007, p. 30
