Într-o mănăstire trăia un preot foarte evlavios (întâmplarea mi-a relatat-o fericitul părinte Gavriil, care a fost mulţi ani stareţul sfintei mănăstirii Dionisiu, din Muntele Athos). Acesta era puţin învăţat, dar avea o credinţă puternică, virtute pe măsură şi multe nevoinţe duhovniceşti.
Rămânea la Proscomidie în picioare timp de mai multe ore, cu toate că de oboseală venele îi pocneau şi-i supurau. De multe ori, din cauza aceasta apăreau pe jos pete de sânge de la rănile picioarelor lui. Până în ultima clipă a fost omul jertfei şi a plecat la Domnul, imediat după ce a săvârşit Sfânta Liturghie. Cum nu era prea îmvăţat, din neştiinţă, n-a aşezat miridele pe Sfântul Disc după rânduială. Obişnuise să pună părticica Maicii Domnului de-a dreapta Mielului iar pe cele ale sfinţilor în stânga Lui.
Odată a vizitat mănăstirea un arhiereu care urma să hirotonească un diacon. La laude, acesta a intrat în Sfântul Altar, s-a îmbrăcat cu veşmintele, apoi a mers la Proscomidie care fusese pregătită şi încheiată, urmând ca arhiereul doar să pomenească. Acesta a văzut că preotul nu aşezase bine miridele şi i-a zis: „Vino încoace, părinte, să vezi că n-ai aşezat bine miridele! Ai inversat pe Maica Domnului cu cetele sfinţelor. Nu ţi-a zis, nu te-a văzut nimeni când ai făcut Proscomidia?”, „Ba da, Prea Sfinţite, a răspuns bătrânul. În fiecare zi când slujesc (nu era zi în care să nu slujească) mă vede îngerul slujitor, dar nu-mi zice nimic. Mă iertaţi, că neînvăţat cum sunt, am făcut asemenea greşeală. De acum înainte, voi lua seama”! „Cine ai zis că te slujeşte? N-ai cu tine un frate”? A întrebat epsicopul. „Nu, doar îngerul Domnului”! a zis preotul.
Episcopul a amuţit şi a priceput că are înaintea lui un preot harismatic. La amiază, după masa de prânz, episcopul l-a salutat pe egumen şi pe ceilaţi monahi şi a plecat.
În altă zi, fiind încă întuneric, când bătrânul preot a mers ca deobicei în Sfântul Altar ca să facă Proscomidia, îngerul Domnului a coborât la el. Pe când se închina, îngerul a văzut că preotul aşezase bine miridele. „Este bine, părinte, le-ai aşezat bine!”, i-a zis. „Da, dar tu ai ştiut de atâţia ani că greşesc şi nu mi-au spus să mă îndrept”? „Am văzut, dar nu am fost îndreptăţit s-o fac. Eu nu sunt vrednic să-l corectez pe preot, ci am poruncă de la Dumnezeu doar să-l ajut şi să-i slujesc. Singur epsicopul o poate face”!
Noi, creştinii de astăzi, bârfim pe preoţi de dimineaţă până în seară, îi osândim, îi judecăm şi le punem în cârcă mii de lucruri. Să luăm aminte, aşadar, cum vom vorbi de acum înainte despre orice preot.
