Când Constantin era copil, bunica adesea îi spunea: «Acum mă însoţeşti la Biserică, de atât că te rog s-o faci, dar aş vrea să ţii minte, când vei fi mare, anume la Biserică vei putea găsi mângâiere şi consolare.
Au trecut anii, Constatin a crescut, iar într-o perioadă a simţit că nu face faţă problemelor şi greutăţilor cu care se confruntă, atunci şi-a adus aminte de cuvintele bunicii.
În aceeaşi seară s-a îndreptat spre cel mai apropiat sfânt lăcaş.
A stat câteva clipe în linişte şi s-a bucurat de atomsfera din biserică. Însă bucuria nu i-a fost de durată. "Nu stai unde trebuie“, i s-a adresat cineva, Altcineva i-a şoptit: „Nu-ţi faci corect semnul crucii!“. Apoi s-a apropiat de el încă o femeie și i-a zis: :
- Ar fi bine să-ţi cumperi o carte despre comportamentul în Biserică şi să revii după ce o vei citi.
Tânărul a ieșit din biserică şi s-a aşezat întristat pe o bancă. Dintr-o data a auzit o voce:
- Ce ai, copilul meu, de ce eşti atât de trist?
Omul a ridicat ochii în sus şi l-a văzut pe Hristos.
- Doamne! Ei nu mă lasă în biserică!
Hristos i-a răspuns:
- Nu fi trist, unii din ei nici mie nu-mi mai permit să intru acolo...
