Actualitate

Postul copiilor – antrenamentul voinței pentru viață

4539

Dacă un tânăr învaţă de la părinte să se abţină azi de la carne şi de la mâncăruri de dulce, mâine va învăţa să se abţină de la droguri, de la tutun, de la alcool. Lecţia abţinerii, a interdicţiilor care salvează trupul şi sufletul la un moment dat, ajută pe om să treacă peste multe ispite, peste multe necazuri.

Spui azi: „Ei, copilul e şcolar, nu-l postesc, ca să poată învăţa carte!”. E o greşeală, carte înveţi şi dacă mănânci fructe, legume, pâine... Ba mintea e mai liberă, trupul e mai liber, poate să facă efort mai mare.

 

(Adrian Alui Gheorghe, Părintele Iustin Pârvu: o misiune creștină și românească, Editura Doxologia, Iași, 2013, pp. 196-197)


Articole postate de același autor
2045

Tabăra Adolescenților la Mănăstirea Rudi

Spre final de post, 35 de elevi din șase licee ale capitalei au petrecut câteva zile la Tabăra Adolescenților, care s-a desfășurat în Sfânta Mănăstire ”Sf. Treime”, Rudi. Pelerinajul a pornit de la Biserica USM și a presupus vizitarea municipiului Soroca, în special urcarea spre Lumânarea Recunoștinței, descoperirea Cetății Soroca și a Catedralei ”Adormirea Maicii […]