Ca să dobândim obișnuința de a rămâne cu Dumnezeu, Sfântul Nil Sinaitul ne sfătuiește să întrebuințăm neîncetata,„scurta, însă încordata rugăciune”. Dacă și atunci inima noastră rămâne rece, să împlinim sfatul Sfântului Ioan de Kronstadt, care spune: „Când bagi de seamă că inima ta e rece și te rogi fără dorința de a te ruga, fără tragere de inimă, oprește-te și înfierbânteaz-o printr-o oarecare cugetare vie ca, de pildă, mulțimea binefacerilor lui Dumnezeu și după aceea continuă să te rogi cu un simțământ cald, fără să te grăbești.
Dacă nu izbândești să-ți faci toate rugăciunile la timp, nu e mare pagubă; din rugăciune fierbinte și fără grabă vei primi folos neasemuit mai mare decât dacă ai fi citit toate rugăciunile, însă grabnic și fără simțire, căci socotesc mai bine să grăiesc cinci cuvinte cu mintea mea, decât zeci de mii de cuvinte” (vezi I Corinteni 14, 19).
Dacă rugăciunea îndelungă, scrie Sfântul Ioan de Kronstadt, nu se potrivește cu aprinderea duhului, mai bine să o scurtăm, însă ea să fie fierbinte. Adu-ți aminte că un cuvânt al vameșului, spus dintr-o inimă fierbinte, l-a îndreptățit pe el. Dumnezeu ia aminte nu la multele noastre cuvinte, ci la starea inimii. Mai importantă decât orice este credința vie a inimii și căldura întru pocăința pentru păcate.
Arhimandritul Serafim Alexiev, Călăuza rugătorului ortodox, traducere de Gheorghiță Ciocioi, Editura Sophia, București, 2015, p. 30-31
