Dr. Vasile Astărăstoae: isteria nu salvează omenirea de prostie și de epidemie

359
Dr.Vasile Astărăstoae abordează subiectul de-acum faimosului coronavirus, explicând că s-a instaurat o isterie globală ce a determinat autoritățile din Italia să ia măsuri „dintre care multe sunt absurde”.
 
Reputatul medic explică motivele „panicii isterice” astfel:
 
Până acum câteva zile nu am acordat nicio atenție știrilor legate de epidemia cu coronavirus. Am fost ocupat, nu am urmărit știrile. Dar, nici în cele mai sumbre scenarii, nu puteam să-mi imaginez isteria colectivă și globală, care s-a declanșat. După mai multe zile, când am deschis televizorul, am crezut că fie a început al III-lea război mondial, fie a venit sfârșitul lumii. Spun isterie globală pentru că ea nu este numai în România. Ea se manifestă și în China, Italia, Austria etc. Nu mi-am imaginat că nu se vor analiza parametrii epidemiei. Dacă suntem cât de cât raționali, putem să observăm că mortalitatea (raportata la numărul de îmbolnăviri declarate, și nu la populația generală) este de aproximativ 2,4%, apropiată de cea prin gripă în 2018 și că coronavirusul are o patogenie scăzută. Cei care au decedat în Italia aveau comorbidități majore (neoplasm, BPOC, insuficență cardiacă stadiul III). Chiar dacă măsurile autorităților din Italia au trezit admirația unor oficiali români, în realitate, multe sunt absurde, între care carantina și arestarea celor care nu o respectă.
 
Această panică isterică se explică prin faptul că nu avem studii legate de coronavirus (oamenii se tem de necunoscut), de viteza de propagare a epidemiei și de faptul că nu există un vaccin (ca și cum vaccinarea ar fi panaceu universal). Se știe că, unul dintre efectele perverse ale idolatrizării vaccinării (și propaganda în acest sens) este că se creează un sentiment de siguranță și nu se mai iau alte măsuri protective împotriva bolii, măsuri care sunt deseori mai eficiente decât vaccinarea. În absența unui vaccin, în loc să luăm măsurile simple și verificate, apelăm la alt idol (ineficient), și anume: carantina.
 
Carantina: o perioadă de timp în care un vehicul, o persoană sau un material suspect de a transporta o boală contagioasă sunt reținute, sunt izolate forțat în scopul de a preveni intrarea acelei boli într-o anumită zonă; izolare forțată sau restricționarea liberei circulații cu scopul de a preveni răspândirea unei boli contagioase (Dictionary of the English Language, 4th Edition, 2000). Cuvântul carantină provine din limba franceză medievală – înseamnă 40 de zile. Prima consemnare (carantina de 40 de zile) se referea la izolarea vapoarelor și a persoanelor înainte de a intra în portul Dubrovnik (Ragusa) în 1377 pentru a impiedica răspândirea ciumei (moartea neagră). Carantina a fost practicată (fără succes) și în scopul prevenirii răspândirii altor boli, cum ar fi: lepra, sifilisul (în Europa de Nord – în jurul anului 1490), a febrei galbene și a holerei asiatice în Spania (în 1831). În Veneția, în 1348, au fost desemnați trei „gardieni” ai sănătății publice cu scopul de supraveghea carantina și a împiedica răspândirea ciumei. Printre primele acte legislative referitoare la carantină se numără Quarantine Act promulgat în Anglia în 1710.
 
Arbitrarul, care domina în practicarea carantinei, a impus o serie de reglementări internaționale. Au avut loc o serie de conferințe (Paris – 1852, Constantinopol – 1866, Viena – 1874, Roma – 1885) la care au participat reprezentanți ai marilor puteri europene cu scopul de a uniformiza acțiunile destinate prevenirii răspândirii bolilor infecțioase. Concluzia acceptată a fost abandonarea doctrinei carantinei ultra riguroase, impunerea unor standarde internaționale minime, cu posibilitatea ca fiecare țară să impună propriile rigori funcție de particularitățile situației. În a doua jumătate a secolului XX, s-a concluzionat că, într-o epidemie, carantina nu influențează decât într-o proporție mică desfășurarea acesteia. Provoacă, însă un conflict între respectarea drepturilor pacientului și politica statului, care limitează în primul rând autonomia (prin limitarea liberei circulații a persoanei, absența consimțământului, tratament impus și excluderea confidențialității). Sunt atinse principiile etice – principiul beneficiului, non-vătămării și justiției. De aceea carantina trebuie introdusă doar atunci când pericolul este major și iminent, este dovedită eficentă și doar asupra vehicolului care transmite agentul patogen. Până în prezent, studiile multicentrice și metaanalizele nu au validat carantina ca metodă eficentă profilactică. Cu toate acestea ea este utilizată fără masură. De ce?
 
Specialiștii (chiar și cei care nu cred în ea) o recomandă („nu face rău și ne protejează – nimeni nu o să ne acuze că nu am luat toate măsurile”), populația se simte protejată, iar autoritățile publice se justifică spunând "așa recomandă știința”. Aceste masuri înseamnă de fapt tirania științei. Știința care încearcă o tiranie prin intermediul statului. Știința care necontrolată devine o armă seculară, un crez care este impus prin amenzi și închisoare, care este proclamat ca adevăr nu în predici, ci în legi și statute și care este răspândit nu de pelerini, ci de polițiști. Problema științei oficiale este aceea că ea pe masura ce devine treptat tot mai oficială, este tot mai puțin științifică. Dacă există oamenii cărora le pasă de adevăr și încearcă să obiecteze, ei sunt îngrădiți, marginalizați, boicotați și împiedicați prin toate mijloacele să-și susțină punctul de vedere.
Apar totuși trei întrebări justificate.
 
1) Va ajunge epidemia în România? Mai devreme sau mai târziu, da. În condițiile actuale de mobilitate a populației, este practic imposibil să oprești circulația virusului într-o arie geografică limitată. Rolul autorităților este de a depista precoce bolnavii și purtatorii pentru a se putea limita extinderea necontrolată a epidemiei.
 
2) Există un pericol grav pentru sănătate? În acest moment nu, pentru majoritatea populației. Pericolul este real pentru persoanele vârstnice cu co-morbidități (cu alte afecțiuni – majoritatea cronice). Îngrijorarea moderată și justificată trebuie să fie legata de posibilitatea coronavirusului să sufere mutații, care să-i crească patogenitatea. De aceea autoritățile trebuie să supraveghe permanent această posibilitate.
 
3) Ce măsuri să luăm pentru a ne proteja? Putem să ne protejăm fără a intra în panică. Nu prin măsuri polițienesti, ci prin măsuri de bun simț: evitarea locurilor aglomerate, dezinfecție, spălat des pe mâini, utilizarea batistei și a maștilor etc.
 
În concluzie, isteria nu salvează omenirea de prostie și de epidemie.

sursa https://www.activenews.ro/

 


Articole postate de același autor
7726

Să nu vă miraţi că neîncetat aveţi câte un necaz

Noi, aici pe pământ, împlinim o epitimie. Să nu vă miraţi că neîncetat aveţi câte un necaz. Toţi păcătuim necontenit – alunecăm şi cădem. Cădem, de fapt, în cursele diavolului. Sfinţii întăresc neîncetat un lucru: important este numai ca omul să se ridice din nou şi să o ia de la capăt pe calea către […]



Urmăriți-ne pe Facebook!