Iarăşi zici: „Voi merge în iad, pentru mine nu există mântuire”. Gândurile acestea înseamnă hulă, Îl „jignesc” pe Cel răstignit şi iubirea Lui de oameni nemărginită. Sfântul Isaac Sirul spune: „Când arunci o mână de nisip în mare se risipeşte şi dispare, nu deranjează marea câtuşi de puţin. La fel şi păcatele tale, când cad în oceanul nemărginit al milostivirii lui Dumnezeu, dispar îndată”. Prin urmare, de ce deznădăjduieşti?
Sfântul Ioan Gură de Aur ne spune cu glas hotărât: „Dacă Dumnezeu te-a plăsmuit ca să te chinuieşti, este «bine» să deznădăjduieşti. Dar dacă bunătatea Lui te-a creat ca să te desfeţi de bunătăţile Raiului, la ce-ţi este de folos deznădejdea? Deznădejdea «locuieşte» doar în iad. Deci, cât timp ești în viață, există mereu nădejdea mântuirii.” (Omilia 1, către Teodor cel căzut)
Din Arhimandrit Vasilios Bacoianis, Duhovnicul și spovedania, Editura de Suflet, București, 2012, p. 61-62
