Actualitate

„De ce nu mă iubeşte cel pe care îl iubesc eu?”

11574

„De ce nu mă iubeşte cel pe care îl iubesc eu?”. De ce? Pentru că nimeni nu răspunde la o pretenţie. Dacă pretinzi cuiva să te iubească pentru că tu îl iubeşti, e un abuz şi omul se apără cum poate. Iubirea nu se pretinde, ci se dăru­ieşte.

Iar ceea ce ai numit adineauri iubire poate fi doar o pretenţie de a ţi se răspunde la dorinţele tale. Sun­tem cu toţii bolnavi de nevoia de iubire, dar nu ştim ce înseamnă iubire. Vom învăţa-o numai în clipa în care vom învăţa să respectăm creaţia lui Dumnezeu, să vedem pre­zenţa lui Dumnezeu în toate făpturile, să vedem în cel din faţa noastră taina lui Dumnezeu. Până nu vom vedea că acolo e o taină, o minune, nu avem cum să iubim.

De obicei, când doi tineri, doi copii sau doi adolescenţi se întâlnesc, aşteaptă să-şi împlinească toate frustrările pe care le-au avut: mama nu m-a înţeles, tata nu m-a iubit… Fiecare aşteaptă să i se răspundă la aşteptările lui. Aproape că nu-l vede pe celălalt. Proiectează pe el toate nevoile pe care le are şi asta aduce foarte multă sufe­rinţă. Iubirea înseamnă, când te simţi atras de cineva, când îţi place cineva, să-L priveşti pe Dumnezeu prin acea icoană. Fiecare om este o icoană. Ce frumos se vede Dumnezeu prin tine!

Din Monahia Siluana Vlad, Deschide cerul cu lucrul mărunt, Editura Doxologia, Iași, 2013, p. 149


Articole Asemănătoare
7321

Trei fapte bune pentru a ne șterge păcatele

Sufletul care a defăimat pe Ziditorul pentru plăcerea zidirii trebuie să vindece cu durere de bunăvoie dulceaţa cea volnică, şi cu întristare de bunăvoie desfătarea prin care s-a lipsit de dumnezeiasca lumină. Şi fiindcă pedeapsa curăţeşte greşeala, cu dreptul este să primească pedeapsă, cel care a îndrăznit să săvârşească păcatul. Dar fiindcă omul, păcătuind, a […]

Articole postate de același autor
5000

Prof. dr. psihiatru Aurel Romila – „90% din oamenii cu care intru în contact sunt profund nefericiţi. Şi-au pierdut valorile de bine, frumos, adevăr şi dreptate”

Prof. dr. psihiatru Aurel Romila: „90% din oamenii cu care intru în contact sunt profund nefericiţi. Şi-au pierdut valorile de bine, frumos, adevăr şi dreptate” N-a făcut caz de marile sale reuşite, cum n-a ţinut nici să iasă în faţă cu orice preţ. În spatele discreţiei şi a modestiei în care s-a învăluit o viaţă […]