Actualitate

Duminica a XII-a după Cincizecime – Bunătatea cea care este după chipul lui Dumnezeu schimbă lumea în care trăim

154

Creştinii ortodocşi se află astăzi, 27 august 2017, în Duminica a XII-a după Cincizecime, zi în care la Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie a fost citită Pericopa Evanghelică de la Sf. Ev. Matei (cap. 19, vs. 16‑26) care ne prezintă întâlnirea Mântuitorului Iisus Hristos cu un tânăr bogat ce îi adresează Domnului o întrebare esențială – ce să fac ca să dobândesc viață veșnică?

În această Duminică, ÎPS Mitropolit Vladimir a oficiat Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie la Caterdrala Mitropolitană „Nașterea Domnului” din mun. Chișinău.

Alături de Întâistătător s-a rugat Prot. mitr. Vadim Cheibaș, secretar mitropolitan și chelar al Catedralei, împreună cu soborul preoțesc al principalului edificiu eclesial din Capitală.

Din Pericopa Evanghelică de astăzi învăţăm în primul rând că fără ajutorul lui Dumnezeu nu ne putem mântui. Cu propriile noastre puteri, chiar dacă ne străduim mult, chiar dacă avem impresia că împlinim faptele cele bune şi poruncile Domnului, nu reuşim să facem nimic. Fără Mine nu puteţi face nimic, a spus Domnul. Cu ajutorul Lui, cu harul lui Dumnezeu care lucrează şi schimbă viaţa oamenilor avem nădejde de mântuire. Din Evanghelia de astăzi trebuie să mai reţinem faptul că trebuie să fim buni asemenea lui Dumnezeu.

Numai Dumnezeu este cu adevărat Bun şi noi trebuie să privim mereu la El, să ne asemănăm Lui prin lucrarea pe care o facem celor din preajma noastră. Bunătatea cea care este după chipul lui Dumnezeu schimbă lumea în care trăim şi dacă observăm tot mai mută răutate şi tot mai multă tensiune şi probleme în lume, aceasta se întâmplă deoarece oamenii nu privesc şi nu se raportează la Dumnezeu cel bun şi milostiv, cel îngăduitor şi iubitor de oameni.

La momentul potrivit din cadrul Serviciului divin, Vlădica Vladimir l-a hirotonit preot pe diaconul Serghei Paiu, student în anul III la Academia de Teologie Ortodoxă din Chișinău, pe seama parohiei cu hramul Adormirea Maicii Domnului din Chișinău, primind cu acest prilej cuvintele de felicitare şi sfaturile duhovniceşti ale arhipăstorului.

După Rugăciunea Domnească, mulți dintre enoriașii veniți în casa Domnului au primit Sfânta Euharistie, lăudând și binecuvântând pe Dumnezeu.

Sectorul Sinodal Comunicare Instituțională și Relații cu Mass-media


Articole Asemănătoare
4503

PS Siluan de Orhei a liturghisit în Duminica a V-a după Paști (a Samarinencei) la Catedrala Mitropolitană din Chișinău

Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Vladimir, Mitropolit al Chișinăului și al întregii Moldove, în Duminica a V-a după Sfintele Paști, cunoscută și sub numele de „Duminica Samarinencii”, credincioșii din capitală au pășit pragul catedralei mitropolitane pentru a participa la slujba arhierească oficiată de Preasfințitul Siluan, Episcop de Orhei și Vicar al Mitropoliei Moldovei. Ierarhului i-au fost alături […]

Articole postate de același autor
3842

De ce omul trebuie să postească?

Deși am intrat în prima săptămână a Postului Mare, o bună parte dintre cei cu care am comunicat nici nu au de gând să postească. Am mers și prin câteva instituții de învățământ, discutând cu copii și tineri, care în mare parte se poziționează în afara postului. Chiar în această dimineață urmăream doi copilași din […]