Actualitate

Slujbă arhierească în Duminica Triumfului Ortodoxiei, la Catedrala mitropolitană din Chișinău

4541
Prima duminică din Postul Mare, numită Duminica Triumfului Ortodoxiei, a fost marcată la Catedrala mitropolitană „Naşterea Domnului” printr-un serviciu divin oficiat de către Înaltpreasfințitul Mitropolit Vladimir și soborul preoțesc al sfântului lăcaș.

Sfânta Liturghie a culminat cu o impresionantă predică, prin care li s-a vorbit credincioșilor despre importanţa acestei zile şi despre responsabilitatea pe care o are fiecare creștin în parte ca mădular al Uneia, Sfintei, Soborniceşti şi Apostoliceşti Biserici.

Duminica Ortodoxiei este mai ales ziua în care toată suflarea Ortodoxă se roagă pentru revenirea în Biserica Dreptmăritoare a tuturor celor care s-au desprins de ea. Totodată, este sărbătoarea victoriei iconodulilor asupra iconoclaştilor prin decizia Sinodului VII Ecumenic din anul 787, consfinţită de Sinodul de la 843. Drept urmare, slujba de prăznuire pomeneşte restaurarea cinstirii icoanelor în tipicul Bisericii, dar şi în viaţa particulară a creştinilor.

Această zi, cu o atât de mare încărcătură duhovnicească a fost deosebită pentru diaconul Ioan Crețu, care a fost hirotonit în treapta de preot, pe seama parohiei din s. Negrești, r. Strășeni.

Cu acest frumos și important prilej, Chiriarhul l-a îndemnat pe părintele Ioan să fie un mărturisitor drept şi neînfricat al Dreptei Credinţe, precum au fost vrednicii de pomenire părinţi ai Bisericii Ortodoxe, care cu preţul vieţii au propovăduit învăţătura lui Hristos, rămânând neclintiţi în crezul lor şi aducând prin botez nenumărate popoare pe calea mântuirii.

La final, în dorinţa de a se împărtăși cu Hristos, mulţime de credincioși de toate vârstele, s-au apropiat de Potirul Domnului pentru a primi Sfânta Împărtăşanie.

sursa: www.mitropolia.md


Articole Asemănătoare
4637

„Iisuse, Mântuitorule, întărește-ne în ispite…” Slujba Pasiei săvârșită la Catedrala Mitropolitană „Nașterea Domnului”

„Iisuse, Mântuitorule, întărește-ne în ispite; Iisuse, Cel ce ai biruit puterile întunericului, luminează-ne; Iisuse, sprijinitorul și întăritorul nostru, Care ai fost părăsit de toți, întărește-ne pe noi, robii Tăi…”. Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Mitropolit Vladimir, în această seară, Preasfințitul Ioan (Moșneguțu), Episcop de Soroca, Vicar mitropolitan a săvârşit slujba Pasiei (Acatistul Sfintelor Patimi). Serviciul divin arhieresc […]

Articole postate de același autor
81

Purificându-ne mintea, dobândim adevărata cunoaştere de sine

Purificându-ne mintea, dobândim totodată şi o adevărată cunoaştere a noastră înşine. Filosoful Varlaam susţinea că sfinţenia şi desăvârşirea nu pot fi aflate „fără împărţire, raţionamente şi cercetare analitică„, pretinzând că cel ce voieşte să posede perfecţiunea şi sfinţenia trebuie să înveţe „metodele de a distinge, raţiona şi cerceta analitic„. Sfântul Grigorie Palama s-a opus categoric […]