Cum ar trebui să ne cerem iertare…

3380

 

Cunosc o femeie care merge la biserică, se roagă, ține post și cu toate acestea este foarte greu să vorbești cu ea, fiindcă se enervează. De ce au unii oameni o astfel de stare?

De obicei, aceasta este starea omului gol în interior, care nu e pătruns de duhul lui Hristos, ci de duhul cel rău și de aceeea vedem că se întâmplă cele menționate de dumneavoastră.

Atunci când în om sălășuiește Duhul Sfânt, acesta se comportă altfel: este echilibrat, nu vorbește pe nimeni de rău, nu se supără și face bucurii tuturor.

Femeia care se roagă și se supără des trebuie să se spovedească și lucreze la dezrădăcinarea patimilor și a răutăților din ea.

Dacă ne supărăm imediat și nu-l iertăm pe aproapele nostru înseamnă că suntem pe calea pierzării. Chiar dacă aproapele nostru ne-a supărat, trebuie să învățăm a-l ierta, și nu să-l învinuim în felul următor: ,,Iartă-mă, am fost supărată pe tine, dar tu ai fost de vină, comportându-te aiurea.”

Aceasta nu este iertare, ci îndreptățire de sine.

Cum să ne cerem iertare?

Omul trebuie să renască înlăuntrul său, să ardă tot răul și să rămână doar dragostea pentru aproapele. Să mergem la aproapele nostru fără supărare, să-l îmbrățișem tandru și să-i spunem: ,,Bucuria mea, sunt rău și dezgustător, iartă-mă!” Astfel trebuie să ne cerem iertare, dar mulți nu concep așa ceva.

Extras din Indrumar crestin pentru vremurile de azi. Convorbiri cu Parintele Ambrozie, Editura: Sophia. Anul: 2010


Articole Asemănătoare
2225

Invidia – lanț greu ce încătușează inimi mici

Între multe patimi și slăbiciuni ale vieții omenești, în mrejele cărora alunecă și se zbat mulți, se plimbă răutăcioasă și invidia. După Sfinții Părinți, cel stăpânit de patima invidiei își pierde liniștea și pacea sufletească, atât de necesare pentru o viață duhovnicească așezată pe rânduiala Glasului Evangheliei. Această stare apăsătoare a inimii se manifestă la […]

Articole postate de același autor
1420

Vreau să orbesc

Un tată citind cartea mea Cu taxiul pe străzile orașului, a venit să-mi mărturisească durerea sa. Copilul său, un băiețel de 7 ani, a început să orbească. Ascultându-l, m-am mâhnit mult. Am închis ochii și am încercat să mă pun în locul copilului, ca să văd cât de greu este să fii orb. M-am înfricoșat […]



Urmăriți-ne pe Facebook!