Cine este acela care nu are nimic de cerut Domnului nostru Iisus Hristos și Maicii Domnului?

5394

Cine este acela care nu are nimic de cerut Domnului nostru Iisus Hristos și Maicii Domnului? Se spune că Maica Domnului este supărată pe toți aceia care nu-i cer niciodată nimic! Ea este o nouă lume și cât poate Dumnezeu cu puterea, poate și Maica Domnului cu rugăciunea.

Arată-te, deci, a fi un fiu cu inimă de copil al Maicii Domnului! De grijile pământești nu putem scăpa, decât dacă nu vrem. Ca suflete dăruite, se impune mai multă voință de a nu ne lăsa aglomerați și copleșiți de grijile acestea pământești până într-atât. Ne rânduim viața ca oameni care gândim mai înalt și cu multă răspundere.

Se spune că dacă am putea întreba pe cei de sus, adică pe cei mântuiți: „Ce v-a costat pe voi de ați ajuns la atâta fericire?”, ne-ar răspunde: „Timp, puțin timp petrecut bine!”.

Din Ne vorbeşte Părintele Arsenie Papacioc, Vol. 1, Editura Mănăstirea Sihăstria, 2010, p. 11


Articole postate de același autor
1576

Mitropolia Moldovei și Inspectoratul General al Poliției – intensificarea eforturilor privind proiectele comune de activitate

În dimineața zilei de 23 ianuarie 2018, Preasfințitul IOAN al Sorocii, având binecuvântarea Înaltpreasfințitului VLADIMIR, Mitropolitul Chișinăului și al întregii Moldove, a întreprins o vizită la Inspectoratul General al Poliției. Preasfinția Sa a avut o întrevedre cu Dl Alexandru PÂNZARI, Șeful acestei instituții. În cadrul întâlnirii s-a discutat despre acțiunile caritabile comune desfășurate cu prilejul […]