Un medic creştin mărturisea unui coleg al său la sfârşitul carierei sale : „Timp de 30 de ani am scris pacienţilor mai multe reţete, dar sunt convins că pentru toate suferinţele omeneşti cel mai bun medicament este iubirea.”
„Dar dacă nu ajută?” – întrebă prietenul. ” Dublează doza, răspunse medicul, şi până la urmă va ajuta.”
Pr. Alexandru Iamandii
Extras din 153: Veniți de prânziți, Editura Cu drag, Chişinău 2012, p.115
În Vieţile Sfinţilor găsim o pildă de statornică pocăinţă şi rodul ei: Un frate, păcătuind adesea, îndată alerga la Icoana Mântuitorului şi aruncându-se cu faţa la pământ, cu lacrimi amare striga: „Miluieşte-mă, Doamne, şi ridică de la mine această vicleană ispită!” Dar nu peste mult timp iar păcătuia şi fără a se deznădăjdui, din nou […]
Fericiţi cei ce plâng, că aceia se vor mângâia.” Foarte greu este pentru noi, oamenii lumeşti şi trupeşti, să înţelegem această poruncă. După cuvântul Sfântului Ioan Gură de Aur, porunca aceasta, s-ar părea, contrazice părerea întregii lumi, căci toţi îi socotesc fericiţi pe cei ce se bucură, iar pe cei ce jelesc, pe cei sărmani […]
