Actualitate

Treptele pe care trebuie să pășim pentru dobândirea Duhului Sfânt

2979

Mângâindu-i pe ucenicii Săi, Domnul spune că pentru ei este mai bine ca El să suie la Cer, căci odată suit le va trimite în locul Său pe Mângâietorul – Duhul Sfânt. S-a pogorât Duhul Sfânt și rămâne în Biserică, săvârşind lucrarea lui Hristos în fiecare credincios. Fiecare creştin este părtaş al Duhului. Acest lucru este atât de trebuincios, că acela care nu are Duhul nu este al lui Hristos.

Aşadar, cercetează-te binişor: oare este în tine Duhul harului? Căci el nu rămâne la toţi, ci se mai întâmplă să şi plece. Iată semnele lucrării Duhului în om: mai întâi vine duhul pocăinţei şi îl învaţă pe creştin a se întoarce către Dumnezeu şi a-şi îndrepta viaţa; duhul pocăinţei, săvârşindu-şi lucrarea, îl încredinţează pe creştin duhului sfinţeniei şi curăţiei, căruia îi urmează, în sfârşit, duhul înfierii. Trăsătura celui dintâi e râvna iubitoare de osteneală; trăsătura celui de-al doilea – căldura și dulcea ardere a inimii; trăsătura celui de-al treilea – simţirea înfierii, ce face să iasă din inimă suspinarea către Dumnezeu: „Avva Părinte!”.

Ia aminte pe care din aceste trepte te găseşti. Dacă pe nici una, se cuvine să te îngrijeşti mai mult de sufletul tău. 

 

(Sfântul Teofan Zăvorâtul, Tâlcuiri din Sfânta Scriptură, pentru fiecare zi din an, traducere din limba rusă de Adrian şi Xenia Tănăsescu-Vlas, Editura Sophia, 2011, p. 50)


Articole postate de același autor
3104

Taina Sfântului Maslu – misiunea vindecătoare a preoților

„În vremea aceea, chemând la Sine pe cei doisprezece ucenici ai Săi, Iisus le-a dat lor putere asupra duhurilor celor necurate, ca să le scoată şi să tămăduiască orice boală şi orice neputinţă… Tămăduiţi pe cei neputincioşi, înviaţi pe cei morţi, curăţiţi pe cei leproşi, scoateţi afară pe demoni; în dar aţi luat, în dar […]