Foarte mulţi credincioşi nu înţeleg întotdeauna la ce se referă cuvântul Acatist, confundând slujba în sine a Acatistului cu unele pomelnice cu cereri speciale pe care ei le alcătuiesc, înşirând în conţinutul lor nevoile vieţii lor personale.
Prin cuvântul Acatist se înţelege în primul rând slujba liturgică alcătuită de Biserică întru cinstirea unui sfânt, aducându-i acestuia laudă pentru viaţa sa minunată şi pentru minunile pe care le lucrează în viaţa credincioşilor. Slujba Acatistului unui sfânt se citeşte de regulă în ziua prăznuirii sale, fie dimineaţa, înaintea săvârşirii Sfintei Liturghii, fie seara, după slujba Vecerniei. Pe lângă Acatistele închinate sfinţilor, avem şi Acatiste închinate Mântuitorului sau Maicii Domnului.
Cuvântul Acatist înseamnă a sta în picioare, fiind opusul cuvântului Catismă, care indică faptul că, în timpul citirii ei, credincioşii stau jos. Aşa de pildă, în timpul citirii Catismelor din cadrul slujbei Vecerniei sau a Utreniei, credincioşii pot să stea jos în străni. Spre deosebire de Catisme, în timpul slujbei Acatistului se stă în picioare, sau chiar în genunchi, arătând prin aceasta evlavia, dragostea şi rugăciunea noastră stăruitoare faţă de sfântul pe care-l prăznuim.
Unii credincioşi, după cum spuneam, numesc Acatiste şi pomelnicele speciale pe care ei le trimit la Sfântul Altar, pentru a fi citite după slujba Acatistului. În aceste pomelnice ei scriu atât numele lor, cât şi multe dintre problemele cu care se confruntă, de cele mai multe ori în formule total nepotrivite, având pretenţia ca preotul să citească cu voce tare întreg textul înscris în acest pomelnic.
Desigur că pomelnicele îşi au rostul şi importanţa lor, ele fiind citite fie în taină, fie cu voce tare de către preot. Însă a avea pretenţia ca preotul să citească la slujbă, chiar cu voce tare, pe lângă nume şi problemele cu care credincioşii se confruntă, şi cererile alcătuite de fiecare după bunul său plac, multe dintre ele fiind neîntemeiate sau lipsite de bună cuviinţă, este o exagerare.
Cel mai potrivit ar fi să adăugăm, eventual, la pomelnicul cu numele noastre formule precum „Mulţumim pentru tot ajutorul primit de la Dumnezeu şi ne rugăm pentru iertarea păcatelor, dobândirea celor de trebuinţă vieţii, ajutor şi mântuire”.
Biserica face rugăciuni şi cereri pentru toţi oamenii şi pentru toate trebuinţele vieţii credincioşilor ei. A solicita însă împlinirea întocmai de către Dumnezeu strict a voinţei noastre, care de cele mai multe ori nici măcar nu este în acord cu voinţa lui Dumnezeu, vădeşte superficialitate şi chiar necredinţă.
Dacă există situaţii sau nevoi speciale în viaţa credincioşilor, ele pot fi trecute în pomelnicul personal trimis la Sfântul Altar, însă aceste probleme cu care credinciosul se confruntă vor fi citite în taină de către preot, acesta mijlocind înaintea lui Dumnezeu împlinirea celor ce ne sunt de folos în lucrarea mântuirii.
Aşadar, Acatistul se referă în primul rând la o slujbă specială de laudă, alcătuită întru cinstirea Mântuitorului Hristos, a Maicii Domnului sau a unui sfânt şi abia după aceea la pomelnicele în care sunt înşirate toate nevoile şi trebuinţele vieţii noastre personale.
Sursa Ziarul Lumina
