O patimă este o disfuncție , un dezichilibru care apare între dorință și nevoie, cu alte cuvinte - o boală psihică sau fiziologică instalată pe fondul abuzului de o necesitate vitală. Patimi sînt numite toate disfuncțiile apărute din excesul cu care sînt hrănite atît nevoile firești ce țin de sfera fiziologică ,reieșind din instinctul de conservare care oscilează între sexualitate ,mîncare și securitate , cît și cele ce țin de sfera spirituală ,cum ar fi cele legate de concurență și confort.
Sfinții Părinți împart patimile în trupești și sufletești . Între patimile trupești se numără desfrînarea, imbuibarea și beția ,lenea, care îngrașă trupul, dar are o deschidere sufletească- din ea născându-se cea mai cumplită patimă sufletească: deznădejdea , care are ca mamă o altă patimă sufletească: mîndria sau slava deșartă, care la rîndul ei mare are un copil vitreg, anume invidia cea ucigătoare de frate, din care se nasc minciuna și setea de stăpînire, care este soră dreaptă cu arghirofilia (iubirea de arginți ).
Între patimi, cele mai cumplite sînt considerate patimile sufletești, cum ar fi mîndria și invidia, care mai sînt numite și ,,nefirești" sau împotriva firii, la fel ca patima homosexuală , deoarece este firesc a mînca și a bea , fără asta întrerupîndu-se funcțiile vitale, dar este nefiresc să invidiezi și să-ți urăști aproapele pentru virtuțile pe care le are , deoarece asta nu numai că nu este vital pentru omul invidios ,dar poate duce și la uciderea dintre frați , așa cum este cazul emblematic al lui Cain și Abel.
Ieromonah Savatie Baştovoi , Sindromul ,,cesăfac", Ed.Cathisma, Bucureşti, 2014, p.14-16
