Adeseori născocim lucruri din trecut ca să desluşim de ce suntem într-o anume stare, mai curând decât să ne războim cu ea. Este greşit! Este un păcat! E ca şi cum ne-am juca cu demonii. Ni s-a dat libertate.
Deprimarea este o invitaţie adresată diavolului.
Dacă îţi plângi de milă cu egoism, vei ajunge în iad. Fără luptă viaţa devine o povară. Sfântul Lavrentie al Cernigovului a spus că sfârşitul lumii va veni când mulţimea sfinţilor va înlocui mulţimea îngerilor căzuţi. Dacă nu mai sunt sfinţi, lumea se va târî mai departe într-o jalnică, meschină şi vrednică de milă existenţă. Suntem chemaţi să devenim sfinţi, şi nimic mai puţin!
Din Cum să biruim deprimarea, 153 de sfaturi practice din învăţătura Sfinţilor Părinţi, Editura Sophia, 2003, p. 103
Dezamăgirea este cea mai mare reuşită a diavolului, atunci prăznuieşte el. Nu, copilul meu! Niciodată, niciodată! Domnul ne lasă puţin ca să ne luptăm, însă ne urmăreşte şi din nou ne dă harul Lui. Faptul că te vezi pe tine însuţi mai rău să te bucure. Cu cât se apropie cineva mai mult de lumină, cu atât vede mai bine până şi cea mai mică pată. Cu cât înaintăm în viaţa duhovnicească, cu atât ne vedem lipsurile, scăpările şi ne cunoaştem mai bine pe noi înşine.
Şi ce dacă întâlnim încercări mari şi grele pe care nici măcar nu ni le imaginam sau la care nici nu ne aşteptam? Toate acestea sunt mici incidente înaintea Jertfei Domnului pentru mântuirea sufletelor noastre, înaintea cuvântului „nu am venit să Mi se slujească, ci ca Eu să slujesc”. Orişice am întâlni, orişice ni s-ar întâmpla în viaţa noastră, toate sunt gunoaie, toate alcătuiesc un nimic înaintea acelora pe care slujirea dumnezeiască a Domnului nostru lisus Hristos ni le-a oferit aici pe pământ şi, cu mult mai mult, înaintea acelora pe care ni Ie-a pregătit în Cer, nemuritoare şi veşnice.
Din Părintele Eusebiu Giannakakis, Să coborâm Cerul în inimile noastre!, Editura Doxologia, Iaşi, 2014, p. 22
