Actualitate

Cum ne vindecăm de deznădejde

295

Aşa că în loc să huleşti în momentele cele grele, mai bine să-I mulţumeşti lui Dumnezeu! În loc să cazi în deznădejde, să dai slavă! Deschide-ţi inima Domnului, strigă rugându-te cu putere, grăieşte cu glas mare, preamărindu-L pe Dumnezeu. Astfel, se uşurează şi suferinţa ta, deoarece mulţumind, diavolul pleacă departe, iar ajutorul lui Dumnezeu vine lângă tine şi te ocroteşte.

Dacă huleşti, vei pierde şi sprijinul lui Dumnezeu, diavolul se va ridica mai sălbatic împotriva ta, dar şi pe tine te vei vătăma mai rău. Nimic dintre cele bune nu este asemenea mulţumirii, aşa cum nimic nu este mai rău decât hula. Mulţumirea este comoara cea mare, bogăţia sporită, bunul neînfrânt, arma cea tare. Dimpotrivă, hula adânceşte răul şi ne lipseşte încă şi mai mult de cele pe care le-am pierdut. Ai pierdut bani? Dacă mulţumeşti lui Dumnezeu, foloseşti sufletul tău şi dobândeşti bogăţie mai mare, deoarece ai câştigat bunăvoinţa Domnului. Dacă blestemi însă, în afară de lucrurile pe care le-ai pierdut îţi pierzi şi mântuirea. Astfel, nici pe acelea nu le vei mai găsi, şi sufletul tău îl vei pierde.

„Dar sunt în necaz, şi îmi pierd cumpătul!”, te îndreptăţeşti tu înaintea mea. Nu, nu sunt de vină pentru aceasta strâmtorările care te înconjoară, ci indiferenţa ta.

Dar oare nu este de vină sărăcia? Nu este sărăcia pricina hulirilor, pentru că atunci trebuia ca toţi săracii să hulească. Căci îi vedem pe mulţi care trăiesc în sărăcie şi lipsuri mari, mulţumind continuu, în timp ce pe alţii care, chiar dacă se bucură de bogăţie şi lux, nu încetează să înjure şi să hulească. Deci, să nu zicem că boala, sărăcia şi viaţa grea ne silesc să hulim. Nu sărăcia, ci nesăbuinţa, nu boala, ci dispreţul faţă de Dumnezeu, nu suferinţele care vin una după alta, ci lipsa de evlavie îi conduce la hulă şi la orice fel de răutate pe cei care nu iau aminte.

Sfântul Ioan Gură de Aur

Din Glasul Sfinţilor Părinţi, traducere de Părintele Victor Mihalache, Editura Egumeniţa, 2008, p. 262-263


Articole Asemănătoare
96

Dă-I puţin Celui care ţi-a oferit mult

Să urmăm Logosului, să urmărim desfătarea cerească, să ne izbăvim de moştenirea pământească. Să păstrăm dintre cele pământeşti doar pe cele bune, să ne mântuim sufletele prin milostenii, să dăm din bunurile noastre celor săraci, ca să devenim bogaţi în bunurile veşnice. Dă ceva şi sufletului, nu doar trupului! Ia ceva din pântecele tău, şi dă […]

Articole postate de același autor
67

Festivitatea ultimului sunet la Gimnaziul internat nr. 3 din Chișinău

Cu binecuvântarea ÎPS Mitropolit Vladimir, în dimineața zilei de miercuri, 25 mai, PS Episcop Ioan, Vicar mitropolitan a participat la la careul solemn dedicat încheierii anului de studii 2015–2016, care s-a desfăşurat la Gimnaziul internat nr. 3 din Chișinău. În mesajul adresat elevilor şi profesorilor prezenţi la festivitate, Episcopul vicar menţionat că Republica Moldova are […]