Adunarea ordinară și mărturisirea preoților din Vicariatul de Orhei

1238

Miercuri 27 martie 2019, cu binecuvântarea ÎPS Vladimir, Mitropolit al Chișinăului și al întregii Moldove, a avut loc Adunarea Ordinară a preoților din Vicariatul de Orhei în catedrala episcopală „Sf. M. Mc. Dimitrie” din Mun. Orhei

Adunarea a fost prezidată de Preasfințitul Siluan, Episcop de Orhei, Vicar al Mitropoliei Chișinăului și a întregii Moldove.

La întrunire au fost prezenți Șefii de sectoare ai Vicariatului de Orhei, Duhovnicul Vicariatului, Prot. Mitr. Grigorie Postu, precum și toți slujitorii Bisericilor din cuprinsul raionului Orhei.

În cadrul acestei adunări au fost discutate mai multe subiecte de o importanță vitală pentru viața Vicariatului și pentru buna desfășurare a vieții bisericești.

În cuvântul adresat la începutul adunării – Preasfințitul Siluan, Episcop de Orhei, a ținut să facă o diagnosticare a activității parohiilor. A ţinut un cuvînt de învăţatură despre responsabilitatea și obligațiile preotului paroh în perioada Postului Păresimilor.

Episcopul Vicar le-a cerut părinţilor din Vicariat implicarea mai stăruitor în activităţile misionare, îndemnându-i să fie cu mai multă luare aminte asupra disciplinei preoțești și a rolului preotului în societate.

După cuvântul Preasfințitului Siluan, a urmat rânduiala Spovedaniei, oficiată de către Duhovnicul Vicariatului, Prot. Mitr. Grigorie Postu, ţinând un cuvânt de învăţătură în faţa confraților preoţi, abordând perioada Postului Mare, conform canoanelor Sfintei Biserici.

La final, a urmat prezentarea dărilor de seamă trimestrială a clericilor din Vicariat.

sursa manastireacurchi.md


Articole postate de același autor
3288

Iubim pe cei ce ne iubesc, urâm pe cei ce ne urăsc

Să ne imaginăm doar o picătură despre cât de infinit Îl dor pe Dumnezeu eşecurile tuturor oamenilor, pierderea milioanelor de fii risipitori, plânsul tăcut, dar mai asurzitor decât cerurile, al umanităţii căzute cu voia ei în povara morţii. Restrângând subiectul, iubirea conjugală dintre un bărbat și o femeie, care dăruiesc lumină şi viaţă în univers prin naşterea de prunci, […]