Hristos a Înviat: ziua a III-a

254

Urmăresc cum decurge Săptămâna Luminată.

În toate colțurile țărișoarei noastre se intonează „Hristos a Înviat!”: în cadrul liturgic, la festivalurile pascale, prin salutul între creștini.

Lumea de-a dreptul e mai plină de lumină și de căldură.

Majoritatea, dar nu toată. Cei care nu au căutat această înviere lăuntrică au rămas în mocirla patimilor și a răutăților.

În noaptea Învierii, când creștinii luau și împărțeau lumina sfântă, niște rătăciți au pătruns în casa unui slujitor și au prădat-o. A doua zi de Înviere, în drum spre sfântul locaș, un alt slujitor a fost bătut într-o stație din capitală de către două persoane bete criță. Triste realități...

Hristos vrea să învie în fiece suflare, însă acest lucru este cu neputință într-o fire care nu îi deschide ușa, nu îi face loc în viața sa, în una care preferă întunericul.

Dar, așa cum scrie Sf. Vasile cel Mare: „Preamilostivul Dumnezeu, Care știe să alterneze tristețile cu bucurii și să-i mângâie astfel pe cei smeriți ca să nu fie copleșiți peste măsură de supărări, al căror rost nu l-ar înțelege, mi-a trimis o mângâiere tot atât de mare ca și tulburarea care a dat peste mine...”.

Ca o astfel de mângâiere au fost chipurile măicuțelor de la Mănăstirea Răciula, care au vernisat la Muzeul Național de Etnografie și Istorie Naturală din capitală expoziția cu genericul „Toiagul stăreției – scara spre Înviere la Mănăstirea Răciula”, cu prilejul împlinirii a 230 de ani de la fondarea mănăstirii. Cei prezenți, pe lângă faptul că au admirat obiecte unice, unele având peste 100 de ani, au putut afla chiar de la nevoitoare despre încercările, dar și binecuvântările mănăstirii. Vernisajul a fost urmat de un recital de cântece pascale, interpretate de ansambluri atât de maturi, cât și de copii.

Delectându-mă, ascultând frumoasele melodii pascale, mă gândeam: atât timp cât micuții îl slăvesc pe Hristos cel Înviat, nădăjduim că avem viitor, că nu vom muri duhovnicește, atât timp cât oamenii se mai salută între ei, și nu doar prin cuvinte, nădăjduim că vom avea stimă și dragoste între semeni, atât timp cât avem cui transmite datinile noastre străbune, vom exista ca neam și popor.

Doamne, mare e mila Ta!

Preot Octavian Moșin


Articolul Precedent
Articole postate de același autor
1875

Treptele nevoinţei

De nu poți face 20 de metanii, fă 10, iar de nu poți face nici 10, fă închinăciuni. Dar fă! De nu poți sta o oră la rugăciune, stai măcar 5 minute, dar stai! De nu poți ajuna, măcar postește! De nu poți face bine, măcar nu face rău. De nu poți construi biserici, construiește […]