,,Pe om îl obosește mai tare ce trebuie să facă decît ceea ce face la moment.” – 27 de sfaturi pentru liniște și succes

330

În multe cazuri, omului îi este mai greu, în cea mai mare parte, nu pentru multitudinea de cerințe, acțiuni, activități, dar pentru faptul că are multe de făcut și aceste gînduri că ,,trebuie să fac aceea, nu am reușit cealaltă, mai am de rezolvat aceea” apasă cel mai greu asupra omului.

Pe om îl obosește mai tare ce trebuie să facă decît ceea ce face la moment. Presiunea că nu reușești și condițiile care îți dau frică te istovesc. Nu se face după dorința ta și atunci te îngreuezi psihoogic.

Este foarte bine să avem planuri de viitor, mărețe, grandioase, importante, dar cîntărind mai mult neîmplinirea celor așteptate, viitoare, devii obsedat, obosit, deznădăjduit, dezarmat.

Arhimede zicea că, ,,Dați-mi un punct de sprijin și vă răstorn pămîntul” Iată cît de important, necesar și eficient, este să ai un sprijin în orice lucru pe care îl faci!

Vă recomand dragi cititori un punct de sprijin forte; e un munte fără pisc de nădejde, un remediu sfînt și stîlp pentru suflet! Soluția următoare este una foarte efectivă: 

Trebuie permanent să ai nădejde în Dumnezeu, în Cel care stăpînește Cerul, Pămîntul, viața și faptele tale! Dumnezeu cunoaște trecutul, prezentul și viitorul tău! Vreau să crească nădejdea ta în Dumnezeu! Chiar dacă poate ești mai puțin credincios, Tu ai nevoie de Dumnezeu!

Vă sfătui stăruitor, să nu aveți încredere deplină, narcisistă în persoana proprie! Ca să-ți dovedesc că ești neputincios îți aduc doar cîteva exemple. Tu nu poți să faci totul. Omul nu poate și nu a creat ceva nou, din nimic! Omul numai dezvoltă și combină ca în rezultat să spunem că a inventat! Cît de tare te vei strădui, nu vei putea să crești cu 1 cm, ne aduce aminte proorocul David.

Avînd în vedere că vorbim de muncă și lucruri cotidiene, pe lîngă soluția cea mai importantă descrisă mai sus, vă mai recomand 27 de sfaturi care vă pot fi de folos în viața de zi cu zi, pentru odihnă și succces, care de altfel au menirea să vă fie puct de sprijin, să vă sporească nădejdea și bucuria!

Stimate muncitor, demnitar sau învățător, agricultor sau scriitor, în lucrarea dumitale, la birou, în cîmp, cu oamenii, peste hotare, acasă:

1.Muncește cu plăcere, pasiune, fervență! 

2.Dă un sens muncii tale! Trebuie să ai în minte o cauză nobilă pentru munca ta! 

3.Fă orice acțiune calm. Cînd acționezi liniștit, ai impresia că se înmulțește ,,același” timp. Mai mult, starea ta din momentul cînd ai făcut o acțiune sau un lucru, zice sfîntul părinte Paisie Aghioritul, se poate transmite și celui care o primește sau vizualizează.

4.Crede în tine! Tu știi ce poți! Fă cum poți tu și aduți aminte de alte reușite pe care le-ai avut.

5.Nu te compara cu alții, care în mintea sunt mai buni! Tu ești la fel de bun și cu ajutorul lui Dumnezeu vei reuși!

6.Nu crede în ,,talent”! Toți oamenii au primit ,,talant” de la Dumnezeu! Crede în muncă, hărnicie, devotament, curaj, viitor! De aici se naște talentul și se înmulțește talantul!

7.Fii perseverent, hotărît! Nu te lasă înfrînt spre visul tău!

8.Acceptă cîteodată că ești neputincios, imperfect, dependent dar.

9.Nu accepta dacă ești leneș! Muncește! Depune tot efortul ca să reușeti în măsura unei înțelepte măsuri.

10.Nu te strădui să reușești toate deodată. Ia-le pe rînd.

11.Simplifică-ți viața! Acest sfat vine de la sfîntul părinte Paisie Aghioritul, care spune că ,,neliniștea se nașe din prea multe griji!”

12.Învață să aștepți! Așteaptă lucrînd!

13.Mulțumește pentru reușite. Mulțumește Domnului și tuturor celor care te-au ajutat să realizezi. Această acțiune îți face următorul pas mai ușor.

14.Verifică-ți rezultatul.

15.Fă rugăciunile de dimineață. Ele sunt ca o rouă care îți vor da vlagă pentru toată ziua. 

16.Crează-ți careva condiții optime de lucru. Să nu fie tare frig nici prea cald, să ai instrumente de lucru bune. Să ai pe masa de lucru, la birou, în casă, la serviciu, ,,obiecte cu amintiri plăcute” (icoane, fotografii, flori, suvenire…)!

17.Să muncești în curățenie. Nu lăsa să se adune dezordine la locul tău de muncă.

18.Muncește disciplinat și cu cultură. Acuratețea va reduce din oboseală și cu timpul va fi o stare de sine-stătătoare!

19.Notează-ți succesiunea sau totalul de acțiuni care ai de făcut dacă încă nu ți-ai simplificat viața și ai multe de făcut! Mintea ta nu va încordată odată în plus pentru a reține informație și nu vei pierde din mărunțușuri!

20.Scopul esențial pentru care muncești să fie Dumnezeu! El răspătește mai bine ca oamenii!

21.Odihnește-te! Și Dumnezeu după ce a creat lumea, a șaptea zi s-a odihnit! Trupul este neputincios și are nevoie de odihnă. Foarte important e să te relaxezi și odihnești moral.

22.Nu mări acțiunea pe care o faci! Nu te înalța cu avînturile mîndriei în abisul măririi de sine! Este păgubitor!

23.Nu te subaprecia dar nici supraprecia!

24.Ridică-te mereu! Învață mereu!

25.Acceptă că la altora le este mai greu! Sunt foarte mulți oameni care lucrează mai mult ca tine, mai greu și au mai puțină recompensă.

26.Nu uita: În toate cere ajutorul lui Dumnezeu și El te va ajuta! Pentru Dumnezeu contează credința ta în El, dorința ta ca El să te ajute și adresarea ta, propriu zisă.

27.Crede în minuni! Nu te bizui pe întîmplare minunată dar crede în minuni! Dumnezeu este cu tine!

 

preot Nicolai Boian


Articolul Următor
Articole Asemănătoare
259

Vulturul din Anzi

Vulturul este o pasăre deosebită. El este întîlnit de cîteva ori în scrierile sfinte în cîteva contexturi. În psalmul 102, 5, psalmistul David, ne prezintă o comparație foarte interesantă: „Înnoi-se-vor ca ale vulturului tinereţile tale“. Psalmul vorbeşte de o seamă de binefaceri divine, printre care s-ar număra şi înnoirea puterilor și a tinereții[1]. Am descoperit […]

Articole postate de același autor
386

Duminică a IV-a după Rusalii la Catedrala Episcopală ,,Sf. Bnc. Knz. Alexandru Nevski” din oraşul Ungheni

În a IV-a duminică după Rusalii, Preasfinţitul PETRU, Episcop de Ungheni şi Nisporeni a oficiat Sfînta şi Dumnezeieasca Liturghie în Catedrala Episcopală ,,Sf. Bnc. Knz. Alexandru Nevski” din oraşul Ungheni.     Alături de Ierarh au  coliturghisit soborul de preoţi şi diaconi slujitori ai Catedralei. În cadrul Sfintei Liturghii după citirea pericopei evanghelice, Preasfinţitul PETRU, a explicat ideia evangheliei de astăzi: […]