Ziua Duhului Sfânt cinstită prin slujbă arhierească la Catedrala Episcopală din mun. Ungheni

1659

Luni după Cincizecime, 21 iunie 2021, de Ziua Sfântului Duh, Înaltpreasfințitul PETRU, Arhiepiscop de Ungheni și Nisporeni, a săvârșit Sfânta Liturghie la Catedrala Episcopală ,,Sf. Bn. Knz. Alexandru Nevschii” din mun. Ungheni.

La final, Ierarhul a felicitat credincioșii prezenți cu sfânta sărbătoare, dorindu-le tuturor să aibă o săptămână binecuvântată.

De asemenea, Înaltpreasfinția Sa a îndemnat credincioșii să se străduiască a viețui cât mai creștinește, ca să nu întristeze și să îndepărteze Duhul Sfânt, pe care l-am primit la Sfântul Botez, și cu care ne reînnoim prin pocăință și tainele bisericești.

Răspunsurile liturgice au fost date de Corul Catedralei condus de Dna Irina VIZITIU-GAJIM.

Biroul de presă al Episcopiei de Ungheni și Nisporeni

Foto: Arhidiaconul VENIAMIN (Seculțan)

Sursa: episcopia-ungheni.md


Articole postate de același autor
2258

Introducere în lucrarea „Biserica Ortodoxă și puterea sovietică în RSS Moldovenească (1940-1991)”

Cu acceptul domnului academician Valeriu Pasat, începem publicarea unor materiale documentare unice legate de istoria Bisericii Ortodoxe din Moldova din perioada 1940-1991. Textele fac parte din lucrarea „Biserica Ortodoxă și puterea sovietică în RSS Moldovenească (1940-1991)”, apărută la editura „Cartier” din Chișinău, în anul 2018. Ideea de a realiza acest studiu a rezultat din aspirațiile […]