"Trecutul e depozit – zicea V. Frankl, revoluționar în psihanaliză, întemeietorul logoterapiei, – și cele de acolo, au răsfrângere asupra noastră." El leagă viața și împlinirea ei: de sens. "Trebuie să avem simțirea că viața așteaptă ceva de la noi. Viitorul capătă o însemnătate specială prin sensul care îl dăm vieții", iar acest sens se lucrează astăzi. Prezentul mereu va ajunge trecut, ceea ce înseamnă că vom purta cu noi amprenta trecutului, acesta fiind parte din persoană, și în același timp, prezentul mereu poate fi un viitor: depinde în ce loc ne plasăm. Dacă dăm un sens corect prezentului, "scăpăm de frica viitorului, de frica bătrâneții, a bolii, a neputinței, a morții", ne spune Frankl.
Îndemnul meu este să punem accentul pe prezent: nu trăim trecutul, nici viitorul și, în același timp, nu ne lăsăm pradă prezentului, că suntem oameni muritori. A te lăsa pradă prezentului înseamnă a te crede în trup nemuritor, sau a nega veșnicia sufletului.
Prezentul e în fața noastră; ne aparține, dar ne este dat în dar și vom fi întrebați cum l-am orânduit.
Astăzi, (trebuie să) nu mai repet păcatul de ieri. Acest păcat l-am spus la spovedanie, înaintea lui Hristos și el, păcatul, nu-mi mai aparține. L-am biruit. L-am răstignit pe Crucea lui Hristos Cel Înviat.
Dacă purtăm cu noi păcatele de ieri, vom avea o stare de neliniște, tulburare, angoasă, anxietate, vorbind chiar și de păcatele spovedite. Păcatul, mai întâi de toate trebuie spovedit și nerepetat. Odată spovedit, păcatul nu trebuie scormonit și retrăit în minte, mai ales păcatele trupești, pentru că, ne învață sfinții părinți, ele prin amintire, devin periculoase.
Într-un context practic, Mitropolitul Antonie de Suroj, îndeamnă o doamnă în vârstă, care avea tulburări sufletești, să se întoarcă în trecut și să se întrebe, "Voi păcătui oare, la aceeași ocazie, la fel?" Răspunsul a fost negativ, pentru că doamna s-a liniștit.
Amintirile dureroase ne sunt povară. Pocăința adevărată devine și ea o amintire dureroasă. Și, dacă nu simțim că am primit iertare, sufletul nostru nu se liniștește. De aceea este momentul perfect să amintesc aici că pocăința înseamnă "schimbare", – așa cum e tradus din limba greacă – din rău în bine. Când începi să te apropii de Biserică și Dumnezeu, îți vezi păcatele, începi să te pocăiești, te doare pentru ele, și în baza schimbării care ai făcut-o asupra ta, te întorci în trecut, îți dai răspuns că nu vei fi procedat la fel, și sufletul tău se eliberează, se ușurează, se înaripează! Acest drum în trecutul păcătos, cu un alt răspuns, având scop de vindecare, nu va avea loc dacă tu în prezentul în care ești, nu vei urî doar păcatul, dar în special și urmările păcatului.
Cînd vom începe a birui fiecare secundă de acum, nu pe cea care vine, vom începe a merge sigur, spre schimbare pozitivă, spre bine deplin și biruință adevărată! Amânarea este dușman mare și are complici, nepăsarea, indiferența, uitarea, ușurătatea, superficialitatea, îndreptățirea de sine.
Cu adevărat, biruința noastră nu constă în a dovedi ceva cuiva, dar în a te înfrâna! Sufletul nostru e pornit mai mult spre rele și el mai adesea trebuie stăpânit. De ex.: e mai ușor să faci o donație de 100 de lei, decât să ții tot postul.
Ziua de astăzi ne aparține fiindcă ne stă în față, și astăzi, acum, trebuie să dovedim că-L iubim, respectăm și adorăm, pe Dumnezeu.
Noi, de multe ori, mărturisim în sinea noastră că suntem gata de a face totul pentru Hristos, chiar a muri sau a ne dezice de toate pentru Hristos – dacă ni se va cere. Ne avântăm în ziua de mâine și o pierdem pe cea de astăzi.
Cu toate că avem aceste înflăcărări, e de ajuns o mică acțiune, care să ne rănească orgoliul și egoismul, sau să ne smerească cineva – fără voia noastră – și devenim înverșunați, de necontrolat și răzbunători. Și în același timp, suntem momiți și pierdem felurite ispite, care ne depărtează în fiecare zi de Hristos…
Cu aceeași dispoziție, ne amânăm de fiecare dată pocăința, sub multe și diferite pretexte: mâine voi aduce pocăință, nu astăzi; de mâine voi fi mai bun, mâine voi vorbi cu Dumnezeu… Pentru cei mai mulți dintre noi, acest mâine poate să nu fie!
Dragi prieteni, e scurtă viața. Pentru unii prea scurtă și neașteptată. Dar poate e așa pentru toți!
Astăzi trăiește pentru Hristos! Astăzi iartă. Astăzi rabdă! Astăzi iubește! Astăzi, iertați, iubiți, dăruiți! Stabiliți-vă scopuri mici și depășiți-vă. "Să ştii măsura tuturor lucrurilor, să ştii termenii cu care să te exprimi, să înveţi de toate pentru că învăţătura este un dar de la Dumnezeu. Şi atunci când vei rămâne singur pe lume, să ştii să te rogi." (F. Dostoevschii)
Nu purtați ură și nu fiți doriți de răzbunare! Creștinii nu sunt așa!
Să aveți mereu (măcar) o pornire spre pocăință: ea ne va defini sentința judecății dumnezeiești!
Pocăința este conștientizarea propriilor păcate, dorința de a scăpa de ele și de a deveni buni cu adevărat! Astăzi, este timpul cel mai prielnic pentru a lăsa tot răul din suflet, în special viclenia și fățărnicia, și a deveni corecți față de propria conștiință și față de Dumnezeul inimilor!
Ziua de mâine e necunoscută pentru noi: ea aparține Celui Care a creat-o, a Creatorului, Care e în afara timpului. Timpul e o unitate de măsură pentru noi: de la posibilitatea pe care ne-a dat-o Dumnezeu să ne întâlnim cu El, pînă la sfârșitul acestei posibilități, perioadă în care, am ales să facem întâlnirea cu El sau nu! Dacă trăiești cu Dumnezeu, ai un timp plin de "timp" și dacă trăiești fără Dumnezeu, ai un alt fel de timp, "fără timp"! Pierderea zilei de astăzi trage după ea și pierderea zilei de mâine, pe când valorificarea zilei de astăzi, ne câștigă și ziua de ieri.
Ziua de astăzi este a mea, ziua de ieri este a spovedaniei, iar ziua de mâine este a Domnului!
Autor: Preot Nicolai Boian
Sursa: ucenic.info
