Fericit cel ce, luminându-și ochii inimii, Îl vede în sine întotdeauna pe Domnul ca în oglindă, că va primi ușurare de patimi și de gândurile viclene.
Fericit cel ce iubește cuvintele cele frumoase și bune și urăște cuvintele de rușine și stricătoare, că nu va cădea în robia celui viclean.
Fericit cel ce-și zidește aproapele cu frica de Dumnezeu și nu amăgește sufletul său, temându-se în tot ceasul de toiagul din fier al Păstorului Celui Mare.
Fericit cel ce ascultă de aproapele său așa cum place lui Dumnezeu și rabdă cu recunoștință necazurile, că va fi încununat, făcându-se mărturisitor în Domnul.
Fericit cel ce iubește înfrânarea cea cu dreaptă socotință, care nu va fi supus osândei pentru pântecele său, ca un iubitor de plăceri și un necurat, că va fi mărit în Domnul.
Fericit cel ce nu se îmbată de vin, ci totdeauna se veselește de aducerea-aminte de Domnul, de Care se veselesc necurmat toți Sfinții.
Fericit cel ce își iconomisește averea așa cum place lui Dumnezeu, că nu va fi osândit de Mântuitorul ca un iubitor de arginți și nemilostiv către aproapele său.
Fericit cel ce are trezvie în rugăciune, în citirea cuvântului lui Dumnezeu și în faptele cele bune, că se va lumina și nu va adormi întru moarte.
Fericit cel ce s-a făcut minunată mreajă duhovnicească și pe mulți i-a vânat Stăpânului Celui Bun, că Domnul îl va lăuda pe el foarte.
Fericit cel ce s-a făcut minunată pildă pentru aproapele și nu a rănit conștiința semenilor cu fapte netrebnice, că va fi binecuvântat în Domnul.
Sfântul Teofan Zăvorâtul, Psaltire sau cugetări evlavioase și rugăciuni scoase din facerile Sfântului Efrem Sirul și așezate după rânduiala Psalmilor lui David, traducere din limba rusă de Adrian Tănăsescu-Vlas, Editura Sophia, București, p. 82-83
