Sfântul Apostol Pavel zice într-un loc despre noi că suntem - că trebuie să fim - „casa Duhului Sfânt” (I Cor. 6, 19). Această casă trebuie să aibă două uşi: credinţa şi dragostea. Credinţa este uşa ce se deschide spre Dumnezeu şi ne face legătură cu Dumnezeu, iar dragostea este uşa ce se deschide spre aproapele, spre iubirea aproapelui nostru. Aceste două uşi trebuie să fie totdeauna deschise: prin una să primim, prin cealaltă să dăm.
Viaţa credinciosului trebuie să fie în asemănarea unui canal cu două guri. Printr-o gură a canalului curge în noi darul şi puterea cerului de sus, iar prin cealaltă gură trebuie să se scurgă acest dar spre aproapele nostru, spre iubirea şi mântuirea lui. În acest înţeles zicea Mântuitorul despre omul credincios că „din inima lui vor curge râuri de apă vie” (In. 7, 38).
Gurile acestui canal trebuie să fie totdeauna deschise şi totdeauna în plină curgere, adică pe o parte să tragem mereu dar şi putere cerească, iar pe alta să slobozim acest dar în slujba lui Dumnezeu, spre mântuirea aproapelui.
Preot Iosif Trifa, Mai lângă Domnul meu, Editura Oastea Domnului, Sibiu, 2003, p. 78
