1. Dumnezeu e o fiinţă-stare. El este Binele, cu toate sinonimele lui – Dragoste, Adevăr, Frumos, Dreptate, Armonie etc. – care locuieşte printre noi.
2. Abia învăţasem să scriu, când bunicul meu Ioan Dabija mă alesese dintre toţi nepoţii pe mine, pentru că făceam literele mari cât un sfert de foaie fiecare, ca să-mi dicteze scrisorile pe care i le scria fiului său, părintele Serafim, care făcea închisoare lângă Polul Nord.
Începea cu „Bună ziua, măi băiete”. Dar imediat se corecta: „Nu, şterge ce-ai scris, că-i o prostie. Ai şters?”. „Da”. „Bine, atunci fii atent!”, îmi zicea şi-mi dicta aceeaşi frază: „Bună ziua, măi băiete. Uite-aşa. Acum e bine”. Niciodată n-am aflat diferenţa dintre cele două fraze care conţineau aceleaşi cuvinte. Mult mai târziu mi-am dat seama că deosebirea era enormă, ele fiind rostite cu tonalităţi diferite.
Iar eu trebuia să pun pe pagini intonaţiile, şi nu cuvintele. N-am reuşit nicicând acest lucru şi doar mărimea literelor i-ar fi sugerat într-un fel bunicului meu că acestea ar avea ceva din timbrul vocii sale.
Notez azi câteodată un cuvânt, apoi îl şterg şi-l scriu din nou, cu impresia pe care o avusese şi bunicul meu, că a doua oară acesta ar avea tonul ceva mai potrivit.
3. Femeile sunt mai rezistente decât bărbaţii, pentru că bărbatul (Adam) e făcut din lut, iar femeia (Eva) – din os.
4. Spre deosebire de oamenii deştepţi, care o fac câteodată pe proştii, proştii o fac pe deştepţii totdeauna.
5. Celui care fură şi dă de pomană, pomana nu i se consideră binefacere, deoarece e obţinută prin păcat.
6. Siria, în războiul ei civil, se zbate, stropind lumea cu sânge, ca o pasăre cu capul tăiat.
7. Acolo unde se munceşte mult, este loc şi pentru scăpări sau chiar greşeli. Nicolae Iorga atenţiona că unde se munceşte este nevoie şi de măturători, iar unii se ocupă numai de aceasta. Măturători cât lumea, zidari – mai puţini. Dar rămân edificiile, nu molozul adunat în căuş. Iar istoria va reţine numele arhitecţilor şi al zidarilor, nu pe cel al gunoierilor de meserie. Cei care şi-au făcut o profesie din a observa greşelile altora, nu au timp de a le face pe ale lor. Inevitabilele resturi aruncate în gropile cu deşeuri, pe care aceştia le confundă voit cu munca de o viaţă a constructorilor, nu pot nicidecum substitui măreţia zidăriilor care rămân...
7. A fi tânăr înseamnă a nu minţi.
Această certitudine mă face să văd bătrâni care sunt tineri şi tineri cu inimi îmbătrânite.
8. Leg foarte greu prieteniile. Le dezleg şi mai greu. Un prieten parcă face parte din mine. În ziua când mă dezic de unul dintre ei, e ca şi cum m-aş dezice de o parte din mine.
Cel mai dureros destinul m-a lovit în clipa în care m-a trădat un om la care am ţinut.
9. Trăieşti aşa cum acţionezi.
Acţionezi aşa cum vorbeşti.
Vorbeşti aşa cum gândeşti.
Gândurile tale sunt fundamentul a toate, ele devin cuvinte, cuvintele se transformă în fapte, faptele se fac obişnuinţe, obişnuinţele alcătuiesc caracterul tău, iar caracterul, aşa cum afirmau anticii, îţi va modela destinul.
În rezumat: soarta ta ia naştere din gândurile tale.
Devenirea sau ratarea ta le-o datorezi.
Aici, în lumea gândurilor tale, eşti tu cel adevărat.
10. Toţi oamenii la anumite vârste devin nostalgici. Sunt şi eu un nostalgic. Doar că eu nu am nostalgia trecutului, cu una a viitorului.
11. Un ateu a nimerit zilele trecute în rai.
Mirat de faptul că lumea de apoi există, acesta îl roagă pe Sfântul Petru:
– Sfinte Petru, eu sunt ateu şi vreau să te rog să-i spui Celui-de-Sus să-mi acorde o audienţă, ca să-i dau nişte explicaţii…
Sfântul se duce la Dumnezeu şi-l anunţă:
– Te caută unul care afirmă că e ateu şi Te roagă să-l primeşti…
Dumnezeu, care tocmai se ridicase din tron ca să plece undeva, se uită grăbit la ceas şi-i zice Sfântului Petru:
– Du-te şi spune-i că Eu nu-s!
12. Auzim de multe ori oameni necăjiţi care spun: „M-a părăsit Dumnezeu”.
Dar Dumnezeu nu ne abandonează niciodată. Nici chiar când o merităm.
Noi suntem cei care-L părăsim.
Nu ar trebui să întrebăm atunci: „Unde eşti, Doamne?”, ci: „Unde sunt, Doamne, fără de Tine?”
