Unde sunt cei drepți care să salveze cetatea?

4425

Psalmul 13

Zis-a cel nebun în inima sa:

"Nu este Dumnezeu!"

Stricatu-s-au oamenii şi urâţi s-au făcut întru îndeletnicirile lor. Nu este cel ce face bunătate, nu este până la unul.

Domnul din cer a privit peste fiii oamenilor, să vadă de este cel ce înţelege, sau cel ce caută pe Dumnezeu.

Toţi s-au abătut, împreună netrebnici s-au făcut; nu este cel ce face bunătate, nu este până la unul.

Oare, nu se vor înţelepţi toţi cei ce lucrează fărădelegea? Cei ce mănâncă pe poporul Meu ca pâinea, pe Domnul nu L-au chemat.

Acolo s-au temut de frică, unde nu era frică, că Dumnezeu este cu neamul drepţilor.

Săracul nădăjduieşte în Domnul şi voi aţi râs de nădejdea lui, zicând: Cine va da din Sion mântuire lui Israel?

Dar când va întoarce Domnul pe cei robiţi ai poporului Său, bucura-se-va Iacob şi se va veseli Israel.

Așadar, în contextul incendiului de la catedrala Notre-Dame din Paris, biserica ortodoxă susține că "Atâta timp cât mai există suflete care se luptă ascetic cu păcatul, Apocalipsa nu va veni. Antihristul va veni când nu va mai fi Har în lume. Să fim în tabăra celor asceți și rugători – așa vom întârzia Apocalipsa. "

Părintele Andrei

Sursa:https://orthodoxe-ordinaire.blogspot.com

Traducere și adaptare: Botnari Victoria


Articole Asemănătoare
Articole postate de același autor
5180

Domnul îi răsplătește în tot felul pe bineplăcuții Săi

Medicul ortodox Konstantin Zorin se ocupă de peste zece ani cu problema relațiilor dintre sănătate fizică, cea psihică și cea duhovnicească. El nu substituie factorii genetici, biochimici, fiziologici, sociali, ecologici ș.a.m.d. ai apariției și dezvoltării unei boli. Adeseori, toate cauzele acționează concomitent, și nu rareori păcatul este prima treaptă în acest proces. Noi creștinii, în […]