Una dintre cele mai minunate povestiri din Lavsaicon [ Viața asceților, de Episopul Palladie al Helenopolisului, scrisă pentru un nobil de la curtea împăratului Teodosie al II-lea, un anume Lausus, de unde cartea își are numele]descrie viața unui călugăr care și-a părăsit mănăstirea și a mers în portul Alexandriei pentru a lucra ca muncitor portuar. Dat fiind faptul că era un port, nu era lipsă de prostituate. “Călugărul” muncea toată ziua, iar seara cheltuia ce câștigase, cumpărând compania unei prostituate pentru întreaga noapte.
El era rușinea tuturor creștinilor din oraș și un scandal pentru întreaga Biserică. Anii treceau și, în ciuda rugăminților si sfaturilor, el continua cu stilul de viață păcătos. Apoi a venit moartea, așa cum se întâmplă tuturor, și l-a eliberat, ca și cum ar fi medicamentul care să-l scape de păcate, pe care a continuat să le săvârșească chiar și înainte să moară. Dar semenilor lui creștini nu le venea să refuze să-i facă înmormântarea cuvenită. Preoții au venit să-l înmormânteze și să îngroape și scandalul împreună cu el. Vestea s-a răspândit. “Murdarul monah bătrân” a murit. Dar cine să meargă la biserică să se roage pentru el?
La înmormântare, biserica era plină de femei din Alexandria, creștine cinstite care au venit să-și ia rămas bun, nu doar de la o persoană care a murit, ci de la un sfânt! Cineva a recunoscut fața unei prostituate pe care au văzut-o demult, jos, în preajma docurilor, dar ea nu era așa cum și-o aminteau. Alte femei dintre cele prezente, pur și simplu, deșteptau vagi amintiri din trecut.
Orașul a descoperit atunci că “murdarul monah bâtrân” era, de fapt, un sfânt care, cu banii pe care îi câștiga, cumpăra o noapte fără păcat, cumpăra “dreptul” asupra trupurilor prostituatelor ca să le salveze sufletele. Orașul a aflat că bărbatul pe care îl credeau o ocară era însăși curăția, dragostea fără prihană, jertifirea de sine, cuvântul lui Dumnezeu, rugăciunea și preamărirea. Oamenii lui Dumnezeu nu sunt judecați în timpul vieții lor, ci la sfârșitul ei, întrucât, chiar și atunci când trăim “așa cum ar trebui”, trebuie să fim pregătiți să suferim. La finalul analizei, cine este piatra de încercare: cealaltă persoană sau noi? Sunt eu cel care pune o mască pe fața celeilalte persoane care se potrivește cu felul în care eu vreau să o văd? Poate pentru că îmi este teamă că propria mea mască va fi scoasă la iveală.
Și, în final, ce vom face cu scandalul, cine va fugi cu el, cine îl va menține? Această întrebare este, în mod esențial, importantă, pentru că un scandal privitor la altcineva îndeplinește o funcție fundamentală. Umple propriul nostru vid, vidul egocentrismului. Este ușor să condamni, este ușor să distrugi, dar este dificil să spui ceva bun, să lucrezi pentru binele general. Noi adoptăm pentru noi înșine atitudini care sunt inumane și care duc la toate formele de judecată...Astăzi resimțim pierderea calitativă a criteriilor interne ale unei societăți care nu mai comunică...”Viața adevărată” nu este a noastră, ci a altor oameni. Și, totuși, trebuie să căutăm propria noastră viață, pentru că, altfel, la Judecata finală, cartea noastră, viața noastră va fi goală.
Traducerea și adaptarea Denisa Borza
Sursa: http://www.pravmir.com/scandal-many-sins-saint/
