Trupul şi Sângele Domnului s-au transformat în carne

2643

Venerabilul părinte Ştefan Anagnostopoulos, în cartea sa Cunoaşterea şi trăirea credinţei ortodoxe, ne relatează că un profesor de la Seminarul Teologic din Tesalonic, prin anul 1959, le preda elevilor săi faptul că Sfânta Împărtăşanie nu este cu adevărat Trupul şi Sângele lui Hristos, ci doar nişte simboluri.

Îndată au apărut reacţii hotărâte din partea elevilor faţă de aceste învăţături eretice ale profesorului lor şi la scurtă vreme a fost demis. Unul dintre elevii de atunci a rămas însă influenţat de această opinie total greşită. A trecut vremea şi a fost hirotonit preot. După trei ani de slujire, s-a îmbolnăvit şi o perioadă nu a mai putut sluji. Apoi s-a făcut bine şi a revenit la altar.

Într-o duminică în care se împărtăşiseră aproape toţi credincioşii, a ezitat să consume la sfârşit Sfintele Daruri rămase în potir. Se gândea, ispitit de diavol, că ar putea să se îmbolnăvească din nou. Atunci l-a îndemnat satana să arunce cele sfinte, că doar nu erau decât nişte simple simboluri. Nimic nu-i dovedise că ar putea fi chiar Sângele şi Trupul lui Hristos. S-a dezbrăcat de veşmintele preoţeşti şi, pentru că nu era nimeni în altar care să-l vadă, a aruncat cele sfinte la chiuvetă! Atunci s-a trezit în faţa unei privelişti cutremurătoare. În chiuvetă a văzut o bucată mare de carne crudă! A intrat în panică şi nu ştia ce să facă. În cele din urmă, a luat bucata de carne, a pus-o din nou în potir şi l-a acoperit cu procovăţul. S-a spălat pe mâini şi a plecat îngrozit acasă, fără să spună nimănui nimic. După-amiază, a venit să săvârşească Vecernia şi a citit-o de pe analog, în biserică, deoarece îi era frică să mai intre în Sfântul Altar.

În duminica următoare a trebuit să săvârşească din nou Sfânta Liturghie. S-a apropiat să privească în Sfântul Potir. I-a mai trecut spaima când a văzut că Sfintele se transformaseră din nou în pâine şi vin. A luat un alt rând de Sfinte Vase şi a săvârşit Sfânta Liturghie cu frică şi cu cutremur. La sfârşit a consumat ambele potire. După câteva zile a mers la duhovnicul său, s-a spovedit şi i-a povestit toate cele întâmplate. A primit de la acesta un canon aspru de pocăinţă şi aşa şi-a întărit credinţa ortodoxă, care învaţă că Sfintele Daruri se transformă cu adevărat în Trupul şi Sângele lui Hristos.

Din Părintele Damaschin Grigoriatul, Minunile - mărturie a dreptei credinţe, Traducere de părintele Grigore Konispoliatis, Editura Areopag, București, 2012, pp. 61-62


Articolul Următor
Articole Asemănătoare
2783

Nu avem duhovnici buni, pentru că nu avem ucenici buni

Deși credincioșii apelează la preotul din parohia de care aparțin pentru slujbele de botez, cununie, înmormântare, și alte rugăciuni pe care le poate face acesta, totuși pentru Taina Spovedaniei, ei sunt liberi să-și aleagă duhovnic de la alta parohie, sau de la mănăstire. Problema este însă, atât faptul ca ne lipsește experiența necesară pentru a […]

Articole postate de același autor
3005

Nu uita ce e mai important!

Povestea spune că o femeie săracă cu un copil în braţe, trecând pe lângă o peşteră, a auzit o voce misterioasă care i-a spus: „Intră şi ia tot ce îţi doreşti, dar nu uita ceea ce este mai important. Aminteşte-ţi că după ce vei ieşi, peştera se va închide pentru totdeauna. Aşa că profită de […]