Din viaţa Apostolului Pavel se ştie câte greutăţi a avut acesta de înfruntat. „În fiecare zi mor”, spunea el despre sine (I Corinteni 15, 31). Bătăi, naufragii, atacuri ale tâlharilor, clevetiri, invidie, frig, foame, sete – iată o listă departe de a fi completă a necazurilor Apostolului (II Corinteni 11, 23-32). Şi totuşi, Dumnezeu îl mângâia tot mai mult pe alesul său, pe măsură ce creşteau şi suferinţele lui (II Corinteni 1, 4-5). Asupra Apostolului Pavel s-au împlinit cuvintele Psalmistului: „După mulţimea durerilor mele în inima mea, mângâierile Tale au veselit sufletul meu” (Psalmi 93, 19).
„Pace să aveţi între voi… fiţi îndelung răbdători către toţi… să nu răsplătească cineva rău pentru rău, ci pururea cele bune să urmaţi unul faţă de altul şi faţă de toţi. Pururea bucuraţi-vă. Neîncetat rugaţi-vă. Pentru toate mulţumiţi… de tot felul de lucru rău să vă feriţi” (I Tesaloniceni 5, 13-22). Această povaţă mântuitoare de suflet este un medicament minunat împotriva stresului.
Iar dacă vom reacţiona la amărăciunile vieţii pe dos de cum povăţuieşte Apostolul, fără smerenie şi rugăciune, singuri vom crea terenul propice pentru stresuri. Bineînţeles, smerenia nu înseamnă pasivitate, capitulare. Dimpotrivă, ea presupune activitate lăuntrică: pocăinţă, înţelegere a situaţiei, apreciere a valorilor şi întoarcere către Dumnezeu, cerând ajutor. Fără aceasta va fi mult mai greu să rezistăm stresului şi mult mai uşor să ne pierdem echilibrul sufletesc.
Din K. V. Zorin, Păcatele părinţilor şi bolile copiilor, Editura Sophia, Bucureşti, 2007, p. 98
