Un grup de delfini a scos la țărmul mării o icoană a Maicii Domnului

6173

Minuni din zilele noastre. Un eveniment minunat și neobișnuit, care ne amintește de cele scrise în Viețile Sfinților, s-a întâmplat în Rusia, la Soci. Un grup de 12 delfini au scos la țărmul mării o icoană a Maicii Domnului, în fața privirii uimite a oamenilor care se aflau pe plajă. Remarcabil faptul că nu au fost 2 sau 5 delfini, ci 12, exact numărul Apostolilor Domnului nostru Iisus Hristos. Delfinii s-au apropiat de ţărm, au împins un obiect, apoi au înotat înapoi către mare. Iniţial nimeni din cei prezenţi nu au dat importanţă evenimentului, neinteresându-se ce fel de obiect au adus delfinii la ţărm. Acel obiect la prima vedere părea o bucată de scândură de lemn vechi, ca mai apoi, după ce s-a înlăturat nămolul de pe el, să se înțeleagă că e vorba de o icoană.

 Evenimentul a fost dat publicității de un colonel al armatei ruse și de soția lui, care au văzut cum delfinii înoată foarte aproape de țărm și că aduc spre plajă un obiect.

Când delfinii s-au îndepărtat de țărm, cei doi soți s-au apropiat de locul acela, unde au văzut un obiect acoperit cu nămol. Curățind obiectul, soția colonelului a văzut că era vorba despre o icoană a Maicii Domnului și L-a slăvit pe Dumnezeu pentru această minune. Trebuie remarcat faptul că nimeni nu știe cum a ajuns icoana în adâncul Mării Negre, dar și modul cum au transportat-o delfinii până pe litoral rămâne inexplicabil.

În final notăm faptul că acel colonel a dus icoana la Moscova, iar la moment icoana se află la Patriarhie.

 

sursa aparatorul.md


Articole Asemănătoare
475

„Pretind!” O minune la cerereune la cerere

Minunea care se va povesti acum, din păcate, nu s-a făcut prin bunăvoința lui Dumnezeu, ci la cererea insistentă a unei mame, care, nefericita, a considerat părerea și dorința ei mai corecte decât hotărârea dumnezeiască care fusese luată pentru binele fiului ei. De aceea, intrând ea în Biserica Maicii Domnului, împreună cu alți închinători, care […]

Articole postate de același autor
473

Un duhovnic poate rezolvă enorm de multe dintre conflictele care apar în familie

Este bine ca familia să aibă doi duhovnici, separat soţia şi separat soţul? Dacă apar neînţelegeri în familie din cauza duhovnicului, care este ieşirea? Este foarte clar că este bine să aibă acelaşi duhovnic. Asta este evident, pentru că sunt foarte puţini acei duhovnici de excepţie, care să fie văzători cu duhul, şi atuncea când […]