Singur într-o lume singură. Interesante cuvinte... dar totuşi, reale?
Până unde poate ajunge singurătatea, de ce ne simţim singuri, de ce nu facem ceva pentru a înlătura singurătatea. Dacă suntem liberi care este rostul singurătăţii? Acestea şi multe alte întrebări ce au la baza singurătatea se crează, singurătatea devenind asemeni chitului care la înghiţit pe Iona.
Paradoxul lumii de astăzi este acesta: cu toată tehnologia care ne înconjoară noi suntem singuri. Dar suntem într-adevăr singuri? De ce ne simţim aşa când până la urmă această viaţă trecătoare se încheie parcă mult prea repede asemeni unui izvor a cărui frumuseţe a fost răpită de razele nemiloase şi de căldura Soarelui ?
Omul nu a fost creat să rămână singur. Dacă nu îşi găseşte împlinirea alături de jumătatea sa, asta nu înseamnă că nu mai are pentru ce trăi. Poate nu sunt în măsură să zic aceste cuvinte din lipsă de experienţă, având doar 19 ani, dar cred cu toată tăria că orice om se poate ridica din starea de singurătate care de multe ori îl cuprinde.
Şi pe mine m-a cuprins, dar încerc să învăţ în fiecare zi să mă ridic şi să privesc darul lui Dumnezeu cu multă fericire. Deseori, când mă simt singură vorbesc cu Dumnezeu, iar dacă nu vorbesc, scriu. Este foarte important să nu rămână toată nedumerirea, toate răspunsurile fără întrebări şi întreaga disperare în tine. Trebuie să ai un dar special... toţi am fost înzestraţi de către Creator.
Dacă îţi cunoşti acel dar special, exploatează-l fiindcă nu se ştie niciodată pe cine îl poţi ajuta, sau pe cine îl poţi face fericit şi implicit eşti şi tu ajutat, eşti tu fericit pentru că iubirea se răsplăteşte cu iubire.
Când ne simţim singuri să ne gândim la Mântuitorul nostru care, timp de 40 de zile a fost singur în pustie, deşi era într-un permanent dialog cu Tatăl Său, al nostru. Cea mai mare greşeală a noastră, a oamenilor este aceea că suntem mereu nemulţumiţi, sfidându-L de multe ori pe Creator. Şi eu am fost nemulţumită de multe ori, până când am fost în situaţia în care mi-am dat seama că nemulţumirea cea dintâi nu avea nici o logică.
Singurătatea este o boală grea, dar nu şi incurabilă. Tratamentul trebuie aplicat în fiecare zi cu nădejde şi iubire. Trebuie să luăm zi de zi pastila încrederii în Dumnezeu, a iubirii aproapelui şi a încrederii în propria persoană, iar atunci tratamentul nu va da greş. Poate că va dura ceva timp până vom scăpa definitiv de boală, uneori chiar fiind riscul ca aceasta să recidiveze, însă având la noi pastilele miraculoase, riscul se diminuează iar vindecarea începe să îşi reverse dulceaţă asupra noastră.
Viaţa este un şir lung iar întâmplările prin care trecem sunt perlele care îmbrăca şirul. Să nu lăsăm momentele triste să ne afecteze, să nu lăsăm singurătatea să ne doboară fiindcă ar fi păcat să ne irosim viaţa în acest fel. Sunt mii de oameni care au nevoie de ajutorul nostru, de mângâierea noastră, însă singurătatea, arma diavolească ne împiedică să vedem aceste lucruri, transformându-ne viaţa într-un calvar. Poate te simţi uneori prizonierul vieţii tale, însă nu uita că întotdeauna cheia este la tine, doar tu având posibilitatea să te eliberezi.
Niciodată să nu te subapreciezi, să zici că nu poţi să faci ceva anume, pentru că te minţi pe tine însuţi. Orice pe lumea asta are rezolvarea, numai moartea nu şi chiar şi acea fiind doar podul pe are trebuie să îl trecem pentru a merge spre fericirea veşnică, sau din păcate spre chinul veşnic, aşa că fruntea sus, priveşte înainte şi mulţumeşte-I mereu la Dumnezeu pentru toate. Toţi suntem incluşi în planul Lui sfânt, nimeni nu este copil orfan.
