Ne putem ruga lui Dumnezeu numai dacă suntem întemeiați într-o stare de statornicie și pace lăuntrică, în care stăm față către față cu Dumnezeu, iar aceasta ne desprinde de perceperea timpului – nu a timpului obiectiv, de felul celui pe care îl urmărim consultându-ne ceasul, ci în sensul subiectiv, că timpul fuge și că nu ne-a mai rămas timp pentru noi.
Greșeala pe care o comitem deseori față de viața noastră interioară este să ne închipuim că dacă ne grăbim vom ajunge mai iute în viitorul nostru – oarecum asemenea celui care se zorește să ajungă din ultimul vagon al trenului în primul, sperând că distanța dintre Londra și Edinburgh va fi redusă în felul acesta. Tot ce facem este să ne grăbim, dar fără a ne mișca mai repede din pricina aceasta.
Ceea ce trebuie să faci este să fii atât de total în prezent, încât toate energiile tale și întreaga ta ființă să fie concentrate în cuvântul „acum”. Descoperi cu mare interes că tu ești într-un „acum”.
Mitropolit Antonie de Suroj, Școala rugăciunii, Editura Sophia
