De câteva luni, am tot dus muncă de convingere și, cred eu, că am făcut tot ce e mămicește posibil să-l conving să meargă și la tati. Ideea e că lui nu-i place. El nu se simte bine acolo. Lui nu îi mai place cu tati.
În ultima săptămână, am aflat și de ce. Am avut în fiecare seară, la culcare, pe măsură ce se apropia weekendul, câte o discuție pe această temă. Eram amândoi întinși în pat, cu lumina stinsă, și vorbeam.
-Tati nu mă întreabă dimineața dacă mănânc sau ce vreau să mănânc. Tati își face cafeaua și dup-aia îmi zice să-l las să-și fumeze și el țigara liniștit.
Am tras aer în piept, am repirat, am numărat. OK!
-Tati nu mă aude când vorbesc cu el, trebuie să zic de nu știu câte ori ca să mă audă, trebuie să-l strig de multe ori până răspunde.
Am tras iar aer în piept, am repirat, am numărat. Din nou, OK!
-Tati nu se joacă cu mine și nici nu vrea să meargă cu mine să ne întâlnim cu prietenii mei, trebuie să mergem să ne întâlnim numai cu prietenii lui, care sunt oameni mari și eu nu am ce să fac când ne întâlnim cu ei.
Am vrut să trag aer în piept, din nou, și să respir așa, adânc, dar n-am mai apucat. Am fost întreruptă de Victor, care s-a ridicat din pat, a tras toată pătura și a țipat la mine:
-Nu puteai să nu te căsătorești cu el? Nu puteai să nu-l iei pe el tată?
-Nu am putut. Așa a fost să fie. Am greșit… Dar dacă nu se întâmpla așa, tu n-ai fi existat acum.
-Ba da! Eu aș fi existat! Eu exist!
-Nu, Victor, tu nu te-ai fi născut dacă nu eram eu și tati.
-Da, să fii tu, dar să fie alt tati.
-Da, dar nu te-aș fi avut pe tine dacă era alt tati. Tu, Victor, așa cum ești tu acum, nu te-ai fi născut.
-Ba da, m-aș fi născut!
-Da, Victor, dar dacă n-ar fi tati tatăl tău, poate că nici eu n-aș fi mama ta și acum poate că nu te-ai fi născut. Sau poate te-ai fi născut, dar din alți părinți.
-Nu, tot tu ai fi fost mama mea. Te-aș fi căutat până te-aș fi găsit și tot pe tine te-aș fi ales să mă naști! Mama mea ești mereu tu!
L-am luat în brațe, deși se opunea, l-am strâns la piept, s-a relaxat și și-a deschis mâinile să mă îmbrățișeze și i-am spus cât de mult îl iubesc și că nu-mi văd viața fără el:
-Și eu te-aș fi așteptat să mă găsești tot pe mine și să te nasc tot eu, să-ți fiu tot eu mama ta.
Am plâns mult. Plâng în timp ce scriu. Plâng pentru că nu-i pot oferi lui Victor un ”tati” așa cum și-ar dori.
Dar cel mai mult plâng pentru ultima frază. Este, cu certitudine, cea mai frumoasă declarație de dragoste pe care mi-a fost dat s-o aud. Și va rămâne așa! Plâng de fericire.
Și mai plâng de frică. Mi-e teamă ca nu cumva să rănesc sufletul acesta atât de mare care m-ar fi căutat până m-ar fi găsit și tot pe mine m-ar fi ales să-i fiu mamă…
sursa http://smartwoman.hotnews.ro
