Actualitate

Taina Sfântului Maslu la Biserica „Înălțarea Sfintei Cruci”, Revaca

2494

În ziua de miercuri, 22 martie 2017, când Biserica Ortodoxa îi sărbătoreşte pe cei 40 de Mucenici din Sevastia, a reprezentat pentru  parohia „Înălțarea Sfintei Cruci” din Revaca prilej de rugăciune și de întărire duhovnicească.

Sfântul Apostol Iacov spune despre Ungerea cu Untdelemn (Sfântul Maslu): “Este cineva bolnav între voi? Să cheme preoţii Bisericii şi să se roage pentru el, ungându-l cu untdelemn, în numele Domnului. Şi rugăciunea credinţei va mântui pe cel bolnav şi Domnul îl va ridica, şi de va fi făcut păcate se vor ierta lui. 

Ca dovadă a importanţei şi deosebirii acestei rânduieli bisericeşti a fost numărul mare de credincioşi prezenţi la săvârşirea acestei dumnezeieşti Taine.

A consemnat Prot. Anatol Gârbu

 


Articole Asemănătoare
106

Ce dobândim dacă participăm la slujba Sf. Maslu

Este adevărat că, unui om bolnav, nu trebuie să-i facem Sf. Maslu, deoarece moare? Dumnezeu ne învaţă: „Precum este adevărat că Eu sunt viu, tot aşa este de adevărat că Eu nu voiesc moartea păcătosului, ci ca păcătosul să se întoarcă de la calea sa şi să fie viu“. Sf. Maslu nu conţine nici o […]

Articole postate de același autor
5295

De ce îi este frică diavolului cel mai mult

Odată, pe cînd fericitul Ioan Bostrinul se afla cu treburi în Antiohia Siriei, au fost duse la el 4 femei demonizate, care spuneau multe, fiind înrîurite de diavoli. Ioan, ascultîndu-le, le-a întrebat despre diferite lucruri, cum ar fi căderea demonilor din rai, despre fructul pe care l-a mîncat Adam, despre şarpe şi altele, pe care […]