Sfaturi duhovnicești
5684

Citiţi Psaltirea, este cartea pentru sufletele întristate, cartea mângâierii…

Scrii că te chinuie o tristețe apăsătoare de neînvins și inexplicabilă. Trupește ești sănătoasă, casa ți-e plină dar inima îți e pustie. De fapt, inima ți-este plină de întristare întunecată. Te duci, din obligație, la distracțiii și spectacole, dar asta îți mărește și mai mult întristarea. Păzește-te bine, aceasta este o boală primejdioasă a sufletului. […]

Sfaturi duhovnicești
6928

Trei fapte bune pentru a ne șterge păcatele

Sufletul care a defăimat pe Ziditorul pentru plăcerea zidirii trebuie să vindece cu durere de bunăvoie dulceaţa cea volnică, şi cu întristare de bunăvoie desfătarea prin care s-a lipsit de dumnezeiasca lumină. Şi fiindcă pedeapsa curăţeşte greşeala, cu dreptul este să primească pedeapsă, cel care a îndrăznit să săvârşească păcatul. Dar fiindcă omul, păcătuind, a […]

Pilde ortodoxe
5012

Luând de la săraci, furi de la Hristos

Un om foarte bogat se hotărâse să dea în fiecare lună o parte din câştigul său săracilor. O rugase pe soţia sa să împartă banii pe la familiile sărace din parohia în care trăiau. Dar, la un moment dat, soţia sa s-a gândit că ar fi mai bine să îl ajute cu bani pe fratele […]

Societate
Sfaturi duhovnicești
5931

Bani pentru „zile negre”

Am găsit undeva următoarea povestire a unui ascet de demult: „Mult m-am trudit şi am lucrat, dar bani nu am adunat; ceea ce îmi rămâne, de obicei, împart totul la săraci. Însă odată mi-a venit următorul gând: „Ce se va întâmpla când voi îmbătrâni şi mă voi îmbolnăvi? Cine mă va ajuta şi mă va adăposti […]

Educația creștină
10522

Dă cât poţi, dar dă!

Ne spunea mereu să facem milostenie. Zicea: „Dă cât poţi, dar dă! Că milostenia e mare înaintea lui Dumnezeu, şterge multe păcate!”. Iar alteori ne spunea: „Măi omule, milostenia te ridică la cer şi Dumnezeu îţi ascultă rugăciunea.” Părintele ne cerea mereu să dăm. Asta-i plăcea: să fii milos. Ne zicea: „Dacă primeşti, să dai. […]

Sfaturi duhovnicești
4188

Împărăţia lui Dumnezeu nu se cumpără cu bani!

Spunea părintele unui grup de seminarişti: „Poţi să dai canon la oameni să facă milostenie. Dar nu la cei care sunt bogaţi. Că ei au buzunarele doldora, vin şi-ţi pun un teanc de bani pe masă şi zic: «Gata! M-am mântuit!». Dar Împărăţia lui Dumnezeu nu se cumpără cu bani! Să le dai să postească, […]

Sfaturi duhovnicești
18695

Decalogul postului mântuitor

• Nu ţine ură, vrăjmăşie sau invidie. Calcă-ţi pe inimă, mergi şi te împacă cu toată lumea, şi mai ales cu cei cărora le-ai greşit. Iartă din toată inima ta, pentru ca şi Dumnezeu să te ierte pe tine. • Spovedeşte-te cât mai grabnic la preotul tău duhovnic şi nu-l schimba. Mărturiseşte toate greşelile şi […]

Pilde ortodoxe
6792

Să nu te îndoiești că vei culege ceea ce semeni…

Într-o zi, un tânăr sărac care vindea diferite mărfuri din poartă în poartă ca să-și plătească studiile la universitate, găsi în buzunar doar o monedă de 10 cenți și-i era foame. Decise să ceară ceva de mâncare la următoarea casă. Dar nervii lui l-au trădat când îi deschise ușa o femeie superbă. În loc să […]

Pilde ortodoxe
5708

“Acum vezi ce fel de Dumnezeu este Dumnezeul creştinilor?”

A fost odinioară o femeie creştină măritată cu un bărbat păgân, care trăia cu bărbatul ei în iubire şi sărăcie. Muncind din greu, bărbatul a câştigat cincizeci de monede de argint, şi i-a zis soţiei lui aşa: să pună banii aceştia la schimbătorii de bani, ca să îi poată lua înapoi cu dobândă; altminteri, vor […]