Sfaturi duhovnicești
6369

Cum ne vindecăm de deznădejde

Aşa că în loc să huleşti în momentele cele grele, mai bine să-I mulţumeşti lui Dumnezeu! În loc să cazi în deznădejde, să dai slavă! Deschide-ţi inima Domnului, strigă rugându-te cu putere, grăieşte cu glas mare, preamărindu-L pe Dumnezeu. Astfel, se uşurează şi suferinţa ta, deoarece mulţumind, diavolul pleacă departe, iar ajutorul lui Dumnezeu vine lângă tine […]

Sfaturi duhovnicești
2041

Lupta cea creştinească nu trebuie purtată cu predici şi certuri, ci cu adevărată şi tainică iubire

Iubirea lui Dumnezeu nu cunoaşte margini. Ea se revarsă asupra tuturor fiilor lui Dumnezeu, prieteni şi duşmani. Îmi spunea: ‒ Iubirea noastră pentru prieteni este adesea amestecată cu lucruri străine – interesul, răsplata, slava deşartă, slăbiciunea sentimentală, simpatia pătimaşă ‒, în timp ce iubirea pentru duşmani este curată. Alteori îmi zicea: ‒ Iubirea în Hristos trebuie să răzbată pretutindeni, […]

Sfaturi duhovnicești
Tineret
6714

Familia ortodoxă are arme puternice: credința, rugăciunea și harul

Bineînţeles, nici ortodocşii credincioşi nu sunt scutiţi în viaţa familială, conjugală, de ispitele, încercările şi furtunile care pândesc orice familie obişnuită. Se poate spune că aproape orice familie trece în viaţă prin aceleaşi greşeli, într-o măsură mai mare sau mai mică. Unii depăşesc cu succes aceste dificultăţi, se călesc în ele, dobândind o şi mai […]

Sfaturi duhovnicești
3988

Dumnezeu îl iubeşte şi pe diavol. Însă nu se pune problema mântuirii diavolului

Dumnezeu îl iubeşte şi pe diavol. Însă nu se pune problema mântuirii diavolului. Dumnezeu pe toți îi iubește. Problema nu e că mă mântuiesc eu dacă mă iubeşte Dumnezeu. Problema e dacă mă supun terapiei de care am nevoie ca să pot ajunge la starea luminării astfel încât, atunci când voi ajunge la vederea slavei lui Dumnezeu, să […]

Sfaturi duhovnicești
2890

Un om care-L are pe Dumnezeu niciodată nu este singur

In lumea materială, în lumea noastră pământeană, singurătatea înseamnă iad? Da. Este un crâmpei, este o atmosferă de iad, pentru cei fără Dumnezeu, căci pentru cei ce au credinţă în Dumnezeu nu există singurătate! Singurătatea este un infern, un iad pentru cei ce nu-L au pe Dumnezeu. Un astfel de om n-are pe nimeni, şi chiar dacă e în […]

Sfaturi duhovnicești
4225

Oare de ce suferim?

Când sufletul e smerit şi Duhul lui Dumnezeu este în el, atunci omul este fericit cu duhul în iubirea lui Dumnezeu. Când simte mila Domnului, sufletul nu se mai teme de nimic, de nici o nenorocire pe pământ, ci doreşte să fie pururea smerit înaintea lui Dumnezeu şi să iubească pe fratele. Dar dacă sufletul […]

Sfaturi duhovnicești
5920

Bârfa și ponegrirea rănesc sufletul mai mult decât ne imaginăm

Pe fratele tău pe care până ieri îl ţineai duhovnicesc şi virtuos, să nu-l judeci astăzi ca pe un rău şi viclean, deoarece diavolul te-a pus să-l urăşti. Tu, prin iubirea ta îndelung răbdătoare, având în minte faptele lui bune de până ieri, alungă ura de astăzi a sufletului. Pe cel pe care până ieri îl […]

Sfaturi duhovnicești
4759

El pur şi simplu ne iubeşte

Şi trebuie să ne amintim, iată, că unicul mijloc de a-l renaşte pe om, unicul mijloc de a-i da omului posibilitatea de a înflori deplin este a-l iubi – a-l iubi nu pentru virtuţile lui, ci în pofida faptului că el este imperfect, a-l iubi pur şi simplu pentru că este om şi pentru că […]

Sfaturi duhovnicești
5763

Starea sufletului nostru influenţează durata vieţii noastre pământeşti

Toate greutăţile şi bolile vin asupra noastră pentru că nu vrem să-L primim pe Dumnezeu şi tot stăruim într-ale noastre. Iar Dumnezeu ne iubeşte mai mult decât ne iubim noi înşine, pentru că noi nu înţelegem nimic din cele duhovniceşti şi purtăm grijă numai de trup. Iar trupul suferă şi boleşte pentru că sufletul este plin […]