Predici
6051

Predică la Duminica lui Zaheu Vameşul (Lc. 19:1-10)

Evanghelia de astăzi ne istoriseşte despre vameşul Zaheu din Ierihon. Acesta, fiind mic de statură, s-a urcat într-un sicomor ca să-L vadă pe Iisus din Nazaret, Care trecea pe strada lui. Văzându-l, Hristos a răspuns dorinţei lui Zaheu, rămânând în casa acestuia şi răsplătindu-l cu cel mai mare bine: iertarea şi mântuirea (cf. Lc. 19, […]

Sfaturi duhovnicești
4331

Să ai în mână, în loc de piatra care doboară, iubirea care iartă!

Dacă e să ne întoarcem în Vechiul Testament, atunci nu numai homosexualii trebuie omorâţi cu pietre (Levitic 20, 13)… Să-i omorâm şi pe cei care nu-şi ascultă părinţii (Levitic 20, 9), pe toţi cei care, sărmanii, au fost să-şi ghicească (Levitic 20, 6), pe cei care s-au culcat cu femeia altuia (Levitic 20, 10), pe toţi […]

Predici
5644

Predică la Sărbătoarea Sfântului Ierarh Vasile cel Mare – Pr. Ilie Cleopa

tăzi, Sfânta Biserică Sobornicească prăznuieşte pe cel mai mare ierarh al Bisericii, pe stâlpul cel de foc, pe gura cea de foc a Duhului, pe Marele Vasile, cum aţi auzit poate azi, cântându-se la dumnezeiasca Li­turghie. El a fost cel mai ager la minte şi cel mai sfânt şi mai prevăzător cu mintea dintre ierarhi. […]

Familia
4765

Greutățile și bucuriile căsătoriei

Este pe deplin caracteristică descrierea de mai jos a greutăţilor căsătoriei, făcută de un mare Părinte şi teolog al Bisericii, Sfântul Grigorie de Nyssa, cel care mărturiseşte că experienţa lui personală din „viaţa lumească” îl face să preţuiască în mod special fecioria: „De unde ar putea începe cineva descrierea greutăţilor vieţii din căsătorie şi cum ar putea […]

Predici
4503

Predica părintelui Sofian Boghiu la Sfântul întâiul mucenic şi arhidiacon Ştefan

Frati crestini, V-a adus aici la slujba, langa sfantul altar, dragostea si respectul pentru sfantul Stefan. Cred în chip deosebit aceasta. Merita aceasta dragoste cel care pentru Hristos si-a dat viata, sfantul mucenic arhidiacon Stefan. El este cel dintai martir crestin. A mai fost ucis sfantul apostol Iacov, fratele sfantului apostol Ioan, ucis de Irod […]

Sfaturi duhovnicești
3593

Vrăjmașii noștri ne oferă, fără să vrea, mari bucurii

Orice mahnire să o suportaţi cu bucurie, mâhnirile pe care ni le pricinuiesc oamenii sunt mai dulci decât „siropurile” pe care ni le oferă cei care ne iubesc. Vedeţi, în Fericiri, Hristos nu spune: „Fericiţi veţi fi când vă vor lăuda”, ci: „Fericiţi veţi fi când vă vor ocări” şi, mai ales, „când vă vor minţi din pricina Mea”. Atunci […]

Familia
6990

„Iubirii îi trebuie pâinea ei cea de toate zilele”

Fiecare soţie trebuie să ţină minte neapărat că nu numai activitatea socială a soţului are nevoie de susţinere şi de stimulare, cu toate că este un lucru foarte important şi acesta. Nu degeaba se spune că succesul bărbatului este determinat adesea de femeia aflată alături de el. În primul rând are nevoie de apreciere. Pentru […]

Sfaturi duhovnicești
21097

Rana este locul pe unde intră lumina în tine…

Unde este curajul, lumina din ochi? Oamenii triști paralizează viața. Oamenii sătui de viață înăbușă bucuria. Oamenii posomorâți înmormântează credința. Oamenii fără credință seamănă disperarea. Frica  devorează din energie și îi epuizează pe oameni. Panica anesteziază puterea de care avem nevoie zi de zi. Iar copii caută lumina în ochii adulților. Și aceștia sunt stinși… […]

Sfaturi duhovnicești
Sfaturi duhovnicești
7629

Nu e suficient să te opreşti din a face răul, trebuie să faci binele

Ne ghidăm deseori după un proverb care este înţelept: „Ce ţie nu-ţi place, altuia nu-i face.” Dar nu e de ajuns. Principiul enunţat de Mântuitorul este altul: „Tot ceea ce doriţi să vă facă vouă oamenii, faceţi-le şi voi lor.” Nu ceea ce nu-mi place joacă rolul principal, ci ceea ce-mi place. Sunt bolnav şi […]