Sfaturi duhovnicești
6101

O poveste (mai mult pentru cei mari, decât cei mici)

Vreau să-mi  împărtăşesc  bucuria – povestndu-vă  o ideie utilă şi frumoasă. Nu eu am compus-o. Doar am auzit-o.  Nu este o simplă idee, ci o idee, ce a luat forma unui basm. Deci, ascultaţi.        Un rege împreună cu soţia şi fiica sa a plecat într-o călătorie pe mare. Nava lor a fost prinsă într-o […]

Familia
3942

A fi sau a nu fi căldicel

Să zicem că el era Mircea şi ea era Ana. Şi erau căsătoriţi de vreo 4 ani. Şi aveau doi copii. Mircea era…căldicel. După facultate, se înscrisese la Teologie. Făcuse un an, timp în care Ana îi scrise temele şi îl împinsese de la spate mereu. Într-un final, renunaţase (mai precis a fost exmatriculat). Avea […]

Familia
5510

Soţul trebuie să poarte poverile soţiei

Când în casă se întâmplă ceva neplăcut din pricină că soţia ta a greşit, tu să nu-i sporeşti întristarea, ci să o mângâi, chiar dacă ai fi pierdut totul. Nu este însă nimic mai supărător decât să ai în casă o soţie care se poartă urât cu tine. Oricare ar fi greşelile soţiei, nimic nu […]

Familia
5154

Corectitudinea adultului se modelează în copilărie

Frumusețea florii se poate vedea chiar din timpul în care nu a ieşit încă din boboc. Copacul poate fi făcut să crească drpet de la vârstă fragedă. Oare nu sunt acestea ca o învățătură pentru noi în ceea ce privește educația copiilor. Să încercăm să vedem de ce are nevoie un mic boboc pentru a […]

Tineret
15899

Dacă nu vine Făt Frumos pe cal alb, rămâneţi aşa în lume…

Parinte, am o vârsta de aproape 40 de ani – Doamne ajuta! –, sunt necasatorita – Doamne ajuta! –, am prieteni destui, chiar si o relatie serioasa de câtiva ani. Doamne ajuta! Nu ma pot hotarî pentru casatorie, desi iubesc persoana. Pun totul pe seama farmecelor. Am o viata duhovniceasca. Hmmm… Serios, asa scrie aici! […]

Sfaturi duhovnicești
6282

E adevărat că păcatele părinţilor se răsfrâng asupra copiilor?

  – E adevărat că păcatele părinţilor se răsfrâng asupra copiilor? – Nu, nu e adevărat! Că, dacă mai continuăm să pu­nem asta pe toate bannerele Ortodoxiei noastre, riscăm să pierdem fundamentul botezului! Ontologic, în Iisus Hristos, moartea şi învierea din Botez duc inclusiv la moartea păcatelor părinţilor care se răzbună în noi — cu […]

Pilde ortodoxe
9997

Dacă toţi ar iubi aşa…

Un om foarte sărac locuia cu soţia lui. Într-o zi, soţia sa, care avea părul foarte lung i-a cerut să-i cumpere un pieptene pentru ca părul să crească bine şi să fie bine îngrijit. Bărbatul a refuzat-o şi i-a a explicat că nu avea bani nici pentru a repara cureaua de la ceas. Ea nu […]

Tineret
10209

Căsătorie prin…rugăciune

O tânără, care se îndrăgostise de un tânăr și nu știa dacă el o vrea, a venit la Cuviosul Porfirie și i-a spus: – Părinte, vreau să mă căsătoresc cu cutare. Atunci Cuviosul i-a răspuns: – Vei face rugăciune și voi face și eu la cutare oră. Ne vom ruga amândoi pentru el și dacă […]

Pilde ortodoxe
14952

Răbdarea, baza armoniei în viața de familie

  Într-o predică, un preot a povestit o întamplare: „Venind obosit de la serviciu, soţul s-a culcat în pat fără să mănance. Deşi era târziu, soţia s-a dus să arunce la ghenă gunoiul şi punga cu scutecele pampers murdare ale bebeluşului şi, când s-a întors, a uitat să încuie uşa de la intrare. Dimineaţa, când […]

Sfaturi duhovnicești
16644

20 de sfaturi pentru smerenie

  1. Au uitat de tine? Nu-ţi telefonează nimeni? Nu e nimic grav. Nu te plânge. 2. Ai fost ofensat pe nedrept? Uită. 3. Eşti disprețuit? Bucură-te! 4. Eşti învinuit? Nu te justifica. 5. Îşi bat joc de tine? Nu le răspunde. 6. Te ceartă cineva? Păstrează tăcerea, rămânând în rugăciune. 7. Nu ţi se […]