Sfaturi duhovnicești
5251

Dumnezeu nu ne vrea proşti

Mii de draci mă furnică văzând cum este confundat creştinismul cu prostia, cu un fel de cucernicie tâmpă şi laşă. O bondieuserie (e expresia lui tante Alice), ca şi cum menirea creştinismului n-ar fi decât să lase lumea batjocorită de forţele răului, iar el să înlesnească fărădelegile dat fiind că e prin definiţie osândit la […]

Sfaturi duhovnicești
8116

Să nu socotiţi, fraţilor, că este puţin păcat, să nu mergeţi la biserică

  Şi pentru Sfânta Liturghie, să ştii lămurit că nu-i destul să stai la biserică numai cu trupul, ci şi cu mintea și cu tot sufletul și cu evlavie multă. Să nu grăieşti cu nimeni, ci să iei aminte cu frică şi cu cutremur mult, având mintea pironită pururea la prea curatele și Dumnezeieștile Taine […]

Educația creștină
Sfaturi duhovnicești
5660

Sunteţi soţie, sunteţi mamă, sunteţi stăpână a casei…

Domnul e pretutindeni şi vede toate: vede ce face omul pentru El, fiind totdeauna gata să ajute pe cei care aleargă la El după ajutor. Astfel, dacă veţi pune în inima Dumneavoastră hotărârea de a lua aminte întotdeauna la Domnul, Care este lângă Dumneavoastră şi în Dumneavoastră, îndreptându-vă toate puterile spre a plăcea Lui, cerându-I […]

Educația creștină
5597

„Pretind!” – O minune la cerere

Minunea care se va povesti acum, din păcate, nu s-a făcut prin bunăvoința lui Dumnezeu, ci la cererea insistentă a unei mame, care, nefericita, a considerat părerea și dorința ei mai corecte decât hotărârea dumnezeiască care fusese luată pentru binele fiului ei. De aceea, intrând ea în Biserica Maicii Domnului, împreună cu alți închinători, care […]

Ştiri interne
4251

Ajutor pentru Victor și Cristina!

Victor și Cristina sunt niște copii minunați și curajoși, ce au fost loviți de o nenorocire! Ambii se află internați pentru tratament în Secția de hematologie a Institutului Oncologic, or. Chișinău. Zatic Cristina – 13 ani. Brazilschii Victor – 10 ani. Diagnoza – Leucemie meiloblastica acută. Copii au trecut deja prin multe. Au trecut un curs […]

Educația creștină
11106

Lacrimile lui Hristos

Un tânăr monah era tare mâhnit că niciodată nu i se arătase Domnul, în vis sau altfel, că niciodată nu vorbise măcar cu unul din Sfinţii lui Dumnezeu. El auzise că Dumnezeu s-a arătat tuturor fraţilor şi că mulţi fraţi vorbeau zilnic cu sfinţii şi atunci hotărî să renunţe la călugărie. A lepădat hainele călugăreşti, […]

Ştiri interne
3023

Apel de ajutor pentru Tatiana Naidina (Craveţ)

Se zice că Cancerul e boala care vine din suferinţe. În cazul nostru pare a fi adevărat. De mici copii am ştiut cei suferinţa şi greutăţile, care s-au ţinut în lanţ cu anii după noi, iar cînd părea că viaţa prinde culoare, cînd părea că vom avea doar zile senine, scumpa mea soră a fost […]

Sfaturi duhovnicești
7753

Învăţaţi-i pe copii să ceară ajutorul lui Dumnezeu

Medicamentul şi marele secret pentru creşterea copiilor este smerenia. Încrederea în Dumnezeu dă o siguranţă absolută. Dumnezeu este totul. Nu poate nimeni să spună „Eu sunt totul”. Aceasta vădeşte egoismul. Dumnezeu vrea să-i călăuzim pe copii la smerenie. Este nevoie de luare aminte atunci când îi îmbărbătaţi pe copii. Copilului nu trebuie să-i spui: „Tu […]

Sfaturi duhovnicești
14797

Patru arme împotriva ispitelor

Satana este vrăjmaşul care urăşte binele, este plin de viclenie şi răutate, şi zi şi noapte, în fiecare clipă şi în fiecare ceas, ne războieşte, ne necăjeşte şi ne ispiteşte. Acum te povăţuiesc să mânuieşti patru arme nebiruite. Cu aceste arme, desigur, dacă le vei folosi cu mare atenţie, îndemânare, râvnă şi vitejie, nu numai […]