Suflet, rămâi în picioare!

219

Știu că sunt clipe în care obosești să înaintezi prin pustiu, fără să ai idee dacă o să ajungi într-o zi la destinație. La promisiune.

Știu că sunt clipe în care nu vezi nimic în jurul tău și obosești să mai crezi.

Rămâi în picioare, suflete.

Știu că uneori ești rănit de lume și că simți nevoia să te așezi ca să-ți pansezi rănile. Știu că te doare când ești refuzat, când ești respins sau ești tratat de parcă nu ai exista. Dar crede-mă, valoarea ta este de nemăsurat, iar cândva vei primi ceea ce meriți.

Ridică-te din nou, suflete.

Luptele care se dau nu sunt întotdeauna câștigate de tine, iar adesea ai pierdut bucățele pe câmpul de bătălie.
Nu te da bătut, suflete.

Îți aud suspinul. Și tăcerea. Nici nu este nevoie să-mi spui ceva. Ceea ce știu este că, independent de tristețile și gândurile tale vremelnice, în tine sălășluiește iubire. Iubire cu puterea de a lumina, de a vindeca și de a crede. Să nu uiți asta.

Iubește, suflete.

Ioana Sirghei


Articole Asemănătoare
11201

Părintele Savatie Baştovoi: Dragostea nu trebuie căutată, dragostea trebuie oferită!

Seara duhovnicească din 28 martie 2018, desfășurată în miezul Săptămânii Tineretului  Ortodox, a adus bucuria prezenții părintelui Savatie Baștovoi,  unul dintre cei mai îndrăgiţi scriitori ortodocşi din România şi Republica Moldova. Pentru a asculta cuvântul său au venit circa 300 de credincioși, în special tineri.  Intr-o săptămână neordinară pentru tinerii ortodocși, tema discuției a vizat ,,miezul’’ credinței noastre – iubirea, fiind abordată […]

Articole postate de același autor
94

Episcopul Ioan al Sorocii: „Dumnezeu ne vrea degrabă împăcaţi şi pregătiţi”

În Duminica Înfricoșătoarei Judecăți, PS Ioan, Episcop de Soroca, Vicar mitropolitan a săvârșit Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie în Catedrala Episcopală „Adormirea Maicii Domnului” din orașul Soroca. În cuvântul de învăţătură, Preasfinția Sa a arătat diferenţa dintre judecata particulară şi cea universală, subliniind faptul că judecata de apoi, cea universală, este completă, definitivă şi înfricoşătoare. „Evanghelia […]