Ştiu şi ce am de făcut: am greşit, zic: „Doamne iartă-mă!”. Am lovit pe cineva, zic: „Iartă-mă!”. Lupt să nu ţin minte răul, lupt să iert imediat, lupt să nu am resentimente, lupt împotriva oricărei forme de răzvrătire…
Da, sunt momente în care totul se răstoarnă, totul, şi nimic nu mai merge! Da, chiar pentru Maica Siluana! Şi, ce să fac? Îmi plâng durerea în felul în care îmi vine s-o plâng, dar nu deznădăjduiesc, pentru că eu ştiu că am poruncă să nu deznădăjduiesc. A-ţi plânge durerea nu înseamnă că ai căzut în deznădejde. Trebuie să învăţăm diferenţa şi să plângem cu nădejde ştiind că suntem auziţi.
Citiţi Psaltirea. Domnul tot timpul ne spune: „Strigă la Mine în ziua necazului tău”. Şi atunci vei vedea cum te mângâie în necaz. Întristarea sănătoasă nu este deznădejde. Mântuitorul spune în Ghetsimani: „Întristat e sufletul Meu până la moarte”. Şi le spune ucenicilor, în aceeaşi stare sufletească: „Bucuria Mea v-o las vouă”, adică „Bucuria Mea să fie cu voi”. Aşadar, bucuria şi întristarea sunt în locuri diferite din sufletul nostru. Sufletul nostru este extrem de sensibil şi orice nu ne place sau ne doare din ce ne face sau spune cineva, ne tulbură.
Cum spun Părinţii în Pateric, ai aruncat o piatră în apă, a făcut cercuri, aşa este durerea sufletului în faţa evenimentului dureros. Sfinţii nu devin nesimţiţi, sunt foarte sensibili. Dar să nu reacţionezi ca să pedepseşti, să te răzbuni, ci, trăieşti durerea în mod simplu şi te rogi. E atât de simplu, pentru că nici nu trebuie să simţi că ai iertat. Zici: „Doamne binecuvântează-l pe cel care mă blestemă, pe cel care îmi face rău”. Şi eu cred că am iertat, gata, nu mai îmi pun problema că o mai fi ceva. Îmi vine gândul că nu pot să-i zâmbesc şi mă gândesc de ce nu pot să-i zâmbesc. Îmi caut în suflet, de ce nu-i zâmbesc acum? Pentru că sunt încă supărat. Dar nu este supărarea păcătoasă, în sensul că apa sufletului îşi revine mai greu, cercurile, nu, până când se sting.
Dar eu n-am gând de răzbunare, nu vreau să-i fac rău, nu mai vreau să-i spun încă ceva. Am terminat, s-a terminat evenimentul, acum trăiesc consecinţele până când se duc şi ele.
Din Monahia Siluana Vlad, Deschide cerul cu lucrul mărunt, Editura Doxologia, Iași, 2013, p. 155-156
