Fiii cărui duh suntem?

1799

Era o zi toridă și prăfuită de vară, acum aproape două mii de ani. Mântuitorul Iisus Hristos mărșăluia prin praful pustiei Iudeei, însoțit de ucenicii Săi. Deodată apăru un grup de oameni ciudați, toți cu pietre în mâini. Începură să strige: "Huo.. tu , cel ce strici Legea, la moarte cu tine"! Aruncară pietre, dar erau departe, așa încât pietrele nu făcură decât să stârnească praful galben de pe drum. Apostolii, exasperați de nădușeala zilei, transpirați, osteniți, își pierdură cumpătul: "Doamne, poruncește să se coboare foc din cer peste ei, cum a făcut Ilie"! Domnul îi privi îndelung, fără să reacționeze. Pe față I Se citea un fel de tristețe.. Și El era obosit, înfierbântat și însetat.. După câteva secunde bune Se adresă ucenicilor: "Nu știți fiii Cărui Duh sunteți"! Atât. Nimic mai mult. Apoi Își continuă drumul, prin praful Iudeei. Grupul de gălăgioși rămase în urmă, se micșoră și dispăru. Apostolii se priveau între ei, nedumeriți. În minte le răsuna tuturor aceeași întrebare: "Oare ce vrea să spună Învățătorul"?..

Altă zi, aceeași epocă. Aceleași personaje. Domnul stă pe o piatră și privește apusul frumos al soarelui. Vine o femeie înaintea Lui, urmată de doi bărbați. Nu Îi sunt străini Domnului aceștia trei. Sunt ucenicii Săi, "fiii tunetului", Iacov și Ioan, iar femeia este Salomeea, mama lor. "Doamne, poruncește ca fiii aceștia ai mei să șadă unul de-a dreapta, iar celălalt de-a stânga Ta, când vei veni întru slava Ta". Îi cere Domnului pentru fiii ei pozițiile cele mai înalte în Împărăția Cerurilor: "de-a dreapta și de-a stânga" Împăratului. Domnul îi privește în tăcere pe toți trei.. Aceeași tristețe Îi umbrește fața arsă de soare. După secunde de liniște ce par să dureze o eternitate, li se adresează: "Nu știți ce cereți". Apoi le explică blând că ucenicii Săi vor dobândi ranguri în Ceruri după reguli noi, care nu coincid cu cele lumești: "Cine va vrea să fie mai mare între voi, să fie slujitorul tuturor"! Fă-te slugă și slujește pe toți, iar Eu te voi preamări în Împărăția Mea. Acesta este sensul cuvintelor Sale.

E seară de aprilie. Din foișorul cel mare din Ierusalim se vede lumină de făclii. Învățătorul stă la masă cu ucenicii Săi. Doar câteva minute au trecut de când le-a spălat picioarele, uscându-le cu un ștergar. "Deci dacă Eu, Domnul și Învățătorul, astfel v-am făcut vouă, cu cât mai mai mult se cuvine să vă faceți și voi acestea unii altora"! El, Iisus, este Cel mai mare dintre toți oamenii. Tocmai le-a demonstrat ucenicilor Săi că este primul la împlinirea propriilor porunci: "Cel mai mare... slujitorul tuturor"! Bine le va mai prinde lecția aceasta în viitor, atunci când vor umbla prin lume, propovăduind Evanghelia! Se vor face și ei slujitorii fiilor duhovnicești, precum Domnul S-a făcut slujitorul lor: "Cine este mai mare, cel ce slujește, sau cel care stă la masă"?, îi întrebase cândva. "Cel ce stă la masă". "Și totuși, Eu între voi sunt ca unul ce slujește"..

S-a terminat masa. Domnul le dă ultimele învățături înainte de Răstignire. S-a lăsat tăcere adâncă peste ucenici. Cu toții știu că Învățătorul a venit la Ierusalim ca să fie torturat și omorât de păgâni. Le-a spus-o El Însuși, de trei ori în câteva zile. Nu mai încearcă nimeni să-I schimbe hotărârea: a încercat Petru, și a fost respins cu asprime. "Înapoia Mea, satano"! Deci ascultă cu inimile strânse cuvintele blânde, grave și triste ale Domnului. Domnul le vorbește despre Tatăl Său, le promite trimiterea Mângâietorului, le vorbește despre Împărăția Sa.. Și mai ales, le vorbește despre iubire.. "Iubiți-vă unii pe alții, precum și Eu v-am iubit pe voi. Prin aceasta vor cunoaște toți că sunteți ucenicii Mei: dacă vă veți iubi unii pe alții".

Altă dată, Domnul poruncise ucenicilor Săi să își iubească vrăjmașii, prigonitorii și calomniatorii. Acum le poruncește să se iubească între ei. De ce a cerut întâi această iubire, aproape imposibilă, a dușmanilor, și abia în ajunul morții le-a cerut un lucru absolut normal, iubirea dintre ei? Oare nu erau prieteni, oare nu țineau unul la altul?.. Ba da. Dar Iisus îi pregătește pe ucenici ca să devină BISERICĂ! Le-a vorbit despre Duhul Sfânt, știe că Îl va revărsa peste apostoli, înființând Biserica Sa, de aceea le dă reguli stricte. "Veți fi ai Mei, și vă va recunoaște lumea din afară că sunteți ai Mei, doar dacă va domni iubirea între voi". Scurt. Nu iubești, nu ești al lui Hristos!

Au trecut două mii de ani de atunci. Două mii de ani, care la Dumnezeu sunt două zile ("La Dumnezeu, o mie de ani este o zi" - Sfântul Petru). Două clipe de-ale lui Dumnezeu.. Cum arată Biserica Sa după două mii de ani? Ca o casă nelocuită, lăsată de izbeliște! Ca o casă din care mama a plecat departe, părăsindu-și copiii.. Copiii, adică fiii Sfintei Biserici, sunt murdari, nespălați și gălăgioși. Țipă care mai de care, se ceartă și se trag de păr unul pe altul.. De ce s-a ajuns la această situație? Doar "Hristos e în mijlocul nostru, este și va fi", așa se salută preoții între ei! Ce s-a întâmplat?

Iată ce s-a întâmplat: s-a căzut în formalism. S-a pierdut "duhul" Evangheliei. Grija pentru aprinderea iubirii în inimi a fost înlocuită cu grija pentru executarea precisă a cântărilor de la Utrenie. Cu grija pentru așezarea corectă a colivei pe mese. Cu grija pentru atingerea perfecțiunii picturii din biserici. Cu grija pentru împodobirea lumânării de Înviere. Cu grija gospodinei pentru văruitul casei în Postul Paștelui.. Mă înțelegeți? Am neglijat lucrurile cele mari, cerute expres de Mântuitorul, și ne-am pierdut în mărunțișuri nefundamentale pentru mântuirea noastră. Și am început să disprețuim lucrurile mari. Ce mai contează puțină invidie, acolo? O mică ceartă.. Nițică bârfă.. Luați de tăvălugul lumii, am început să dăm vina pe lume pentru patimile noastre. "Doar toată LUMEA bârfește, toată LUMEA se răzbună, toată LUMEA este rea".. Așa este: LUMEA, dar nu Biserica lui Hristos. Având noi iluzia apartenenței la Biserică, nici nu ne-am dat seama că de fapt, ne-am autoexclus din ea! Prin umplerea noastră de mândrie și de răutate.

În numele unor idealuri sfinte, am ajuns să iscăm războaie în care orice este permis pentru înfrângerea adversarului. Metode machiavelice.. S-a scârbit Dumnezeu de noi, S-a plictisit de prostia noastră! Ne-o zice Psalmistul: "Toți s-au abătut, împreună netrebnici s-au făcut. Nu este cel ce face dreptate, nu este nici unul"!

Frații mei, haideți să ne-apucăm de treabă! Haideți să-I redăm Biserica cea frumoasă Domnului, pentru că "a câștigat-o cu scump sângele Său"! Haideți să devenim ucenicii Lui! Iar când vor veni valurile agresivității peste noi, să ne întrebăm cu îngrijorare: "Oare.. FIII CĂRUI DUH SUNTEM"?

Preot Sorin Croitoru


Articole Asemănătoare
2584

Cum rezistăm în fața bârfelor?

Într-o zi, marele filosof Socrate se întâlni în calea sa cu un cunoscut. Acesta, văzându-l, îl opri şi îi zise: – Socrate, ştii ce tocmai am auzit despre unul dintre studenţii tăi? – Stai o clipă, îi replică Socrate. Înainte să îmi spui acest lucru, aş vrea să treci printr-un mic test, numit „testul celor […]

Articole postate de același autor
1960

Faceţi din Fiul Mariei un prieten al copiilor voştri!

Îi rog fierbinete pe părinţi să aibă grijă de copiii lor. Ştiu că avem multe familii adevărate, cu părinţi iubitori şi copii cuminţi. Dar tocmai de aceea vă rog şi vă îndemn, părinţilor, să fiţi veghetori, ca nu cumva copiii voştri buni să încapă pe mâna celor ce-i strică, sau să aibă la îndemână ceva […]