Stând înghesuiți unul în celălalt nu vă veți putea cunoaște. Proba unei iubiri este timpul și distanța

1990

Cum să fac să petrec mai mult timp cu prietenul pentru a-l cunoaște mai bine, dacă el vrea să ne vedem mai rar până la căsătorie, pentru că nu-i face bine să stăm prea mult împreună?

Este aici o realitate pe care trebuia deja s-o cunoști și s-o respecți, copila mea. Dar nici acum nu e târziu. Îl rog pe prietenul tău să-ți explice cât poate această realitate, acest dat al fiziologiei bărbatului, iar tu să te rogi ca să înțelegi și să respecți cu dragoste cerința prietenului tău. Profit de această ocazie pentru a-l felicita și a-l da ca exemplu tinerilor care doresc să ducă o viață curată până la nuntă și să aibă apoi parte de bucuria și veselia făgăduite de Dumnezeu în Taina Cununiei. Și tot acum voi profita de ocazie ca să vă rog pe voi, fetele mele, să nu-i înăbușiți pe băieți cu prezența fizică și cu sentimentele voastre. Stând înghesuiți unul în celălalt nu vă veți putea cunoaște. Proba unei iubiri este timpul și distanța. Dacă o iubire nu rezistă în lipsa celuilalt, nu este iubire, ci atracție trupească și surexcitare emoțională. Da, revin la ce spuneam despre felul de a fi al băieților. Pentru ei, prezența fizică a fetei aduce tulburare în trup, surexcitare care sfârșește în poftă greu de controlat și respins și urmată de suferință în trup, care poate împinge la păcat cu fapta sau cu gândul. Și fata este răspunzătoare în fața lui Dumnezeu. Da, da, spunea oarecând un părinte că dacă femeia nu ar avea rușine, nici un bărbat nu s-ar mântui. Mă tem că trăim asemenea vremuri. Multe vedem astăzi și multe dintre ele nici nu mai par grave pentru că am ajuns să nu mai simțim păcatul și să nu ne mai rușinăm de el.

Ieri, de exemplu, am întâlnit într-o stație de autobuz o pereche de „îndrăgostiți”: băiatul stătea cu mâinile în buzunare, iar fata era toată lipită și atârnată de el. Mă uit la ei și el zice, puțin jenat: „Vedeți, acum așa se poartă, ele se bagă în noi”. Din păcate ea râdea și nu se rușina, ba chiar spunea că asta e dragostea. Oare?! Rugați-vă și întrebați pe Domnul ce este dragostea. Învățați să-i lăsați spațiu și inițiativă băiatului, după rânduiala firească. Dați un pas înapoi! Dați-i posibilitatea să vă facă curte. Cum să-ți facă, omule drag, curte, dacă te lipești de el? Curtea înseamnă spațiu protejat și îngrijit de jur împrejur, un spațiu de intimitate și libertate personală. De fapt, până acolo se întinde sufletul nostru. Îndrăzniți asta și băiatul va deveni atent și iubitor. Apoi, toți oamenii sănătoși sufletește au nevoie de intimitate și de momente de singurătate. Iar bărbații au și mai multă nevoie de această singurătate, pentru că lor le este mai greu să stea lipiți de-o fată. Pentru un băiat, atingerea unei fete îl costă în trupul său tot felul de reacții, impulsuri, proiecții, imaginații și apariția hormonilor care pregătesc trupul de nuntă! Îl costă și după aceea se simte umilit, biruit, visează sau se descarcă de aceste tensiuni fără să viseze... Și nu poate să-ți spună ție toate astea, pentru că te iubește, te respectă, ba se mai simte și complexat. Și cum să-ți spună? Tu să simți! Învață delicatețea sfioasă a feminității tale și vei fi iubită, nu poftită! Altfel vei suferi și vei produce multă suferință și celor din jur.

Cunosc pe cineva care a divorțat pentru că el nu mai suporta să fie sărutat de soția lui... O iubise, a vrut neapărat să se căsătorească cu ea, dar ajunsese să spună: „Când vine spre mine mor, îmi vine s-o iau la fugă…”. „Dar, ce-ți face?”, l-am întrebat. „Vrea să mă pupe mereu și s-o pup! Nu mai pot!”. No, și nu era bolnav. Nu mai suporta deja după trei luni, a mai încercat patru, cinci, șase luni, dar după un an n-a mai suportat. Aceasta nu este iubire, e ucidere de iubire! E nevoie de înțelepciune și control de sine, e nevoie să vă vindecați de nevrozele care vă împing la un asemenea comportament… E nevoie de rugăciune și maturizare. Altfel ne distrugem familia înainte de a o clădi. Iată un alt exemplu: o tânără vine la consiliere ca să o ajut să-și convingă părinții că trebuie să divorțeze. Am întrebat-o de ce dorește divorțul și mi-a spus că el n-o mai iubește. „De unde știi?”. „M-a împins când am vrut să-l sărut.” „Când?” „Când a intrat pe ușă.” „Cum așa?”. „Păi a intrat și eu am vrut să-l pup și el m-a împins.” „Și nu l-ai întrebat de ce?” „Nu, că nici nu mă interesează. Dacă mă iubea nu mă împingea”, „Și ce-ai făcut?”, „M-am supărat și am plecat la mama.” Am cerut să vorbesc și cu el și l-am întrebat: „De ce-ai împins-o?”. Zice: „Mă scăpam pe mine…”. Vedeți, oameni buni, ce se poate afla în spatele unui gest? Îl mai doare pe om capul, se mai întâmplă ceva, nu înseamnă că nu te mai iubește. Apoi, e de neapărată trebuință să descoperim că iubirea nu se manifestă prin pupături… Acestea își au locul lor în viața unui cuplu, dar nu ele sunt semnul iubirii… Semnul unei iubiri este tandrețea delicată și îndelung răbdătoare. Iar tandrețea e lucrarea sufletului înduhovnicit, nu a psihismului înfierbântat…

Mai sunt și situații mai grele pentru care vin tineri la consiliere. De exemplu, o tânără a venit și mi-a explicat că nu-și mai poate suporta soțul care este egoist și face fapte îngrozitoare pentru o iubire. Adică, bea toată apa din sticla din frigider și n-o umplea la loc, ținea ușa de la frigider deschisă cât bea apa, trântea ușa, își târșea papucii și multe altele... Și zice: „Nu mai pot. Nu vrea să se schimbe, așa că vreau să mă despart…”. Avea nevoie de părerea mea, așa ca de un gir duhovnicesc… Avea nevoie de înțelegere pentru că nu putea să continue o asemenea viață care ar fi dus la mai rău… După ce am ascultat-o și i-am înțeles durerea, m-am uitat la Domnul din icoană și l-am rugat în taină: „Doamne, ce să-i spun?”. Și mă aud spunându-i: „Ai răbdare, nu divorța, că nu mai are mult de trăit. O să moară și scapi de el!”. „Cum? Cine moare? Bogdan? Bogdan al meu?”. „Da, zic.” „Cum, de ce? Doamne ferește! Ce mă fac eu fără el?”. Și a alergat acasă la Bogdan al ei și l-a iubit, l-a îndurat și acum au trei copii și am auzit că nu mai ține ușa deschisă la frigider și că e mai atent la nevoile ei. De ce? Pentru că atunci când s-a speriat că va muri Bogdanul ei, a început să fie ea mai atentă la prezența lui, la nevoile lui și la neputințele lui, iar el, simțindu-se iubit, și-a dorit să se schimbe… Da! Să fim atenți și să ne rugăm și vom descoperi că nu orice gest de respingere este sfârșitul iubirii.

 

(Maica Siluana Vlad, fragment dintr-un interviu din 2010)

Sursa: doxologia.ro


Articole postate de același autor
2575

Căsătoria înseamnă îmblânzirea inimii și a trupului

Dumnezeu, ca să-l păzească pe om de pofta desfrânată (în afara nunții), a întemeiat căsătoria. Adică, dacă nu poți să-ți stăpânești trupul, ți se îngăduie să guști legitim plăcerea doar înăuntrul căsătoriei: „din cauza desfrânării fiecare să-și aibă femeia sa” (I Corinteni 7, 2). Omul are din fire înclinația spre căsătorie. Însăși firea îl îndeamnă spre […]